Autorităţile sanitare franceze avertizează că antiinflamatoarele folosite în tratarea COVID-19 pot agrava boala şi că ar trebui administrat paracetamol, nu ibuprofen sau cortizon.
Olivier Véran, ministrul francez al Sănătăţii, care este medic neurolog, a scris sâmbătă pe Twitter: „ Administrarea de antiinflamatoare (ibuprofen, cortizon etc) poate fi un factor în agravarea infecţiei. În caz de febră, luaţi paracetamol. Dacă deja luaţi medicamente antiinflamatoare, cereţi sfatul medicului”.
Oficialii din sănătate subliniază că medicamentele antiinflamatoare sunt cunoscute ca fiind un risc pentru cei cu boli infecţioase, pentru că acestea tind să diminueze răspunsul sistemului imunitar al organismului.
Ministrul Sănătăţii a adăugat că pacienţii ar trebui să aleagă paracetamol pentru că „ reduce febra fără a contraataca inflamaţia”.
Citeste si: Coronavirus. Mituri despre virusul ucigaș. OMS explică ce este adevărat și ce nu
Citeste si: Diferentele dintre coronavirus, gripa si raceala. Cum stii ca esti infectat cu covid-19
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
Jean-Louis Montastruc, şeful departamentului de farmacologie de la un spital din Toulouse, a declarat pentru RTL Radio: „ Medicamentele antiinflamatoare cresc riscul complicaţiilor când există febră sau infecţie”.
Véran a spus, în intervenţia sa zilnică, că evoluţia şi răspândirea coronavirusului este „rapidă şi reală”, dar că 98% dintre cei bolnavi au fost vindecaţi. Bilanţul de până acum al Franţei este de 5.000 de cazuri de infectare şi 91 de decese.
Citeste si: BREAKING NEWS! Premierul Ludovic Orban a anuntat ultimele decizii ale guvernului