Preşedintele american Donald Trump a declarat marţi că a dat instrucţiuni administraţiei sale să suspende finanţarea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), pentru că agenţia a „ eşuat în misiunea sa de bază” privind răspunsul la epidemia de Covid-19, relatează BBC.
Trump a acuzat organizaţia ONU că a gestionat greşit şi a muşamalizat răspândirea coronavirusului după ce acesta a fost depistat în China şi a spus că trebuie trasă la răspundere.
Preşedintele, criticat la rândul lui pentru felul în care a gestionat criza sanitară în SUA, a mai acuzat recent OMS că este părtinitoare cu China.
„ Ordon administraţiei mele să oprească finanţarea în timp ce are loc o analiză pentru a stabili rolul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii în grava gestionare proastă şi muşamalizarea răspândirii coronavirusului”, a spus Trump la o conferinţă de presă ce a avut loc la Casa Albă marţi seară.
Secretarul general al ONU António Guterres a transmis ulterior că „nu este momentul” să fie reduse fondurile OMS.
SUA este cel mai important finanţator al OMS, oferind 400 de milioane de dolari pe an, puţin sub 15% din bugetul total al agenţiei.
Contribuţia Chinei în 2018-2019 a fost de aproximativ 76 de milioane de dolari şi aproximativ 10 milioane de dolari au reprezentat finanţări voluntare, potrivit site-ului OMS.
Organizaţia a lansat un apel în martie pentru 675 de milioane de dolari în sprijinul luptei împotriva pandemiei şi este aşteptat să relanseze un altul pentru 1 miliard de dolari.
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
Statele Unite sunt ţara cea mai afectată de Covid-19. Cu o populaţie de 310 milioane de locuitori, aici au fost raportate peste 608.000 de cazuri şi aproximativ 26.000 de decese.
Preşedintele Trump a acuzat OMS că a nu a evaluat corect epidemia când a apărut în Wuhan, la finalul anului trecut.
El a precizat că, dacă ar fi intervenit şi ar fi declarat criză sanitară mondială din timp, dacă ar fi trimis experţi medicali în China pentru a verifica obiectiv situaţia în teren şi dacă ar fi atras atenţia asupra lipsei de transparenţă demonstrate
În schimb, OMS „ a crezut benevol asigurările date de China şi a apărat acţiunile Guvernului chinez”.
Citeste si: Noaptea de Înviere! Reguli noi transmise de Marcel Vela, ministrul de interne