Cainii vor fi folositi la vanatoarea de coronavirus

Author: O.P.

Labradorii si spanielii ii pot detecta, prin miros, pe oamenii care sufera de malarie. In doar cateva saptamani, oamenii de stiinta ar putea sa recurga la acesti caini pentru a-i depista pe cei care raspandesc virusul.

Identificarea celor ce sunt purtatori ai virusului – mai ales a celor asimptomatici – e una dintre cele mai dificile probleme in actuala pandemie. Dar daca ar putea cainii sa faca acest lucru?

Oamenii de stiinta din Londra spun ca, de fapt, cainii ar putea sa revolutioneze procesul de cautare a infectatilor cu COVID-19. Cand virusul e in corp, pacientul emana anumite mirosuri, pe care cainii le pot simti. Scoala de Igiena si Medicina Tropicala din Londra incearca sa stranga fonduri pentru un proiect de dresare a cainilor pentru a-i depista pe oamenii care par sanatosi si care inca nu isi dau seama ca sunt purtatori ai virusului. Daca proiectul reuseste, detectivii cu patru picioruse ar putea sa inceapa treaba, in toata Marea Britanie, chiar din aceasta primavara.

"Proiectul e foarte la inceput" – declara James Logan, directorul Departamentului pentru controlul bolilor, din cadrul Scolii de Igiena de la Londra. “Stim ca bolile au un miros – inclusiv cele respiratorii, cum e gripa – si ca aceste mirosuri sunt foarte diferite. Exista o mare posibilitate ca si COVID-19 sa aiba un miros specific. Daca e asa, sunt increzator ca, foarte curand, cainii vor invata sa-l detecteze.”

Anumite rase de caini cu un miros foarte dezvoltat sunt deja folositi pentru diagnosticarea multor boli, inclusiv Parkinson si unele tipuri de cancer. Scoala de Igiena din Londra are deja animale dresate pentru detectarea malariei. Labradorii si cockerii spanieli par a fi cei mai buni. Rata de succes depaseste cu mult standardele Organizatiei Mondiale a Sanatatii – afirma specialistii.

Daca proiectul va fi lansat, cainii ar putea fi trimisi la spitale, pentru a depista personalul bolnav si in casele de batrani. Dupa ce viata reintra in normal, vor putea fi folositi si pe aeroporturi si in gari. Avand capacitatea de a “testa” mii de oameni pe zi, cainii ar putea avea rolul cheie in revenirea la normal, cat mai repede posibil si cat mai in siguranta.

 

Taguri:

În ediția de astăzi a emisiunii „Casa Iubirii”, Rebecca a continuat să își susțină părerea conform căreia Criss și Antoni s-ar fi cunoscut în afara show-ului matrimonial.