Se deschid restaurantele si terasele! Cand incepe sezonul turistic pe litoral

Autor: L.S.
Actualizat: 26 ian 2021, 13:35

Prim-ministrul Ludovic Orban s-a întâlnit luni cu reprezentanţii industriei HoReCa pentru stabilirea datei si conditiilor in care se va da startul sezonului turistic.

Preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), Mohammad Murad, a declarat luni, după întâlnirea cu premierul Ludovic Orban, că sezonul turistic pe litoral ar putea începe pe 15 iunie, iar restaurantele şi terasele în aer liber vor fi deschise chiar de la 1 iunie, termen convenit în urma consultărilor cu premierul.

Prim-ministrul Ludovic Orban s-a întâlnit luni cu reprezentanţii industriei HoReCa.

Restaurantele, terasele vor fi deschise chiar de la 1 iunie, în aer liber, urmând hotelurile, toate vor fi deschise pe 15 iunie.

Luăm toate măsurile necesare, pregătim totul în aşa fel încât pe 15 iunie să fie startul pentru litoral 2020. Noi am cerut mai devreme, după care am făcut o evaluare şi am căzut de acord că nu mai târziu 15 iunie”, a declarat Mohammad Murad, preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc.

Acesta a spus că au mai fost şi alte măsuri importante promise de premier pentru a veni în sprijinul investitorilor din HoReCa.

Prelungirea şomajului tehnic, reducerea chiriilor la plajă, prime de reangajare, lucruri importante, am văzut o deschidere din partea premierului, lucru care m-a bucurat foarte mult. Am văzut că este atent şi mi-a spus că e foarte important să repornim economia, lucru care ne interesează, asta ne dorim cu toţii”, a adăugat Murad.

Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Citeste si: Cand se redeschid restaurantele, terasele si cafenelele? Orban: "Nu excludem varianta asta, e adevarat."

Citeste si: Hotelierii de pe litoralul romanesc pregatesc deschiderea sezonului. Cum va fi vacanta la mare anul acesta

Citeste si: Turistii testati pentru coronavirus la intrarea in statiunile de pe litoralul romanesc. Propunerea prefectului Constanta

 


În ediția de astăzi a emisiunii „Casa Iubirii”, Rebecca a continuat să își susțină părerea conform căreia Criss și Antoni s-ar fi cunoscut în afara show-ului matrimonial.