Istoria stațiunii balneoclimaterice Slănic Moldova

Author: O.P.

Slănic Moldova se mândrește și cu denumirea de "Perla Moldovei", cu peisajele foarte frumoase, cu păduri bogate, specifice Carpaților Orientali. Mai mult decât atât, ea a fost asemănată cu stațiunea balneoclimaterică Karlovy Vary din Cehia, celebră pentru izvoarele termale cu proprietăți vindecătoare.

Trecând prin acest minunat oraș de munte, situat în sud-estul județului Bacău, am fost impresionați de atmosfera relaxantă pe care o transmite imediat acest ținut, clima fiind intramontană-depresionară temperată. Aerul este ozonat, iar pădurea cu brazi, molizi, carpeni și fagi este senzațională.

Există multe locuri de vizitat în Slănic Moldova pentru a vă bucura și a cunoaște frumusețea acestui oraș, de aceea ne-am gândit să vă spunem câteva aspecte deosebite despre istoricul celebrei stațiunii.

Despre acest loc, atât de apreciat de turiști, se spune că a lua ființă în urma descoperirii făcute de serdarul Mihalachi Spiridon. Acesta, fiind pasionat de vânătoare, a descoperit ceva grozav când tocmai se întorcea din expediția sa din pădurile pe care le avea în arendă, din zona Carpaților Orientali, regiunea Moldovei.

Era în anul 1801, mai exact pe data de 20 iulie, când el a descoperit pe Valea Slănicului, pe atunci nelocuită, doar acoperită de pădurea seculară, un izvor cu ape minerale. Sunetul izvorului a fost auzit imediat de Spiridon, el s-a apropiat și a băut din apă și a observat că are alt gust decât apa normală.

Acesta este acum Izvorul 1 bis, considerat primul izvor din Slănic Moldova. El are apă slab sulfuroasă, carbogazoasă, iodurată, hipertonă și bicarbonată. Apa sa este utilizată în prezent în tratamente la Sanatoriul Balnear din Slănic Moldova, pentru afecțiuni gastrice și duodenale, constipații, colecistită cronică, boli metabolice de tip gută și diabet, dar și boli de ficat sau ale tractului biliar.

În timp, au fost descoperite și alte izvoare cu ape minerale, s-au realizat schimbări mari: au defrișat zona respectivă, au spart stânci pentru a face un drum pentru a merge pe jos sau călare și au populat regiunea cu familii de răzeși care lucrau la Târgul Ocna. 

Apele minerale, care există și în prezent, sunt o comoară a stațiunii Slănic Moldova, dar și a țării noastre.

Alte aspecte interesante:

  • În anul 1810, serdarul Mihalachi Spiridon construiește și o biserică în această zonă, apoi prin 1820-1824 aici se acordă un privilegiu domnesc pentru înființarea băilor.
  • În anul 1824, stațiunea este trecută pe harta țării, fiind denumită Feredeiele Slănicului.
  • În următorii 10 ani, sunt descoperite alte izvoare importante. În anul 1856, farmaciști mari la vremea aceea și alchimiști străini fac analize și studii asupra apelor izvoarelor din Slănic.

Începând cu anul 1887, în stațiune se construiesc obiective noi, clădiri cu elemente arhitecturale surprinzătoare:

  • Hotelul "Racoviță", o clădire ce combină elementele specifice stilului baroc cu cele din arhitectura românească veche
  • "Cazinoul" care avea sală de bal, teatru și concert
  • "Sala de cură" și "Inhalatorul".

Din cauza pătrunderii trupelor germane în stațiune, în perioada Primului Război Mondial, Slănic Moldova ajunge să fie o ruină, stațiunea fiind distrusă aproape complet. Mai târziu însă, începând cu anul 1932, se fac eforturi mari pentru reconstrucția ei.

În prezent, în stațiune există hoteluri, vile și pensiuni, numeroase obiective turistice care pot fi văzute de turiști:

  • Parcul stațiunii se remarcă prin "Foișorul vechi" în care George Enescu la vârsta fragedă de 9 ani, și-a ținut primul concert în fața unui public, "dedicat în folosul săracilor". El se afla cu familia în stațiunea Slănic Moldova pentru a beneficia de efectele apelor izvoarelor minerale.
  • Catedrala catolică are o arhitectură deosebită.
  • Traseul "300 de scări", care se află în apropierea muntelui Dobru.
  • Cheile Slănicului și frumoasa cascadă care este în această zonă.
  • Cazinoul Slănic Moldova, denumit și "Cazinoul Regal" care a fost ridicat de meșteri italieni, între anii 1892-1894, și finalizat în anul 1984, după planurile unor arhitecți ieșeni.
  • Panorama Slănic este spectaculoasă.
  • Alea Izvoarelor – un traseu care trece pe la cele mai importante izvoare ale stațiunii.

La Slănic Moldova a venit și scriitorul Ion Creangă, tot pentru izvoarele cu ape minerale.

Majestatea sa Carol I – Regele României – a vizitat Slănic Moldova în anul 1811, dar și în următorii ani.

Un alt vizitator al stațiunii a fost și poetul Costache Conachi, denumit "părintele poeziei românești". De asemenea, stațiunea a fost apreciată de profesorul Valeriu Filimon și regizorul Petru Mircea Marin Cimponeriu.

În stațiunea Slănic Moldova au venit și celebrități din afara granițelor țării: actorul american Armand Assante, Miss Univers în anul 2003, secretarul personal al Papei Francisc. 

Această stațiune este iubită de turiștii din țară dar și din străinătate; în fiecare an ei vin aici pentru odihnă și relaxare, dar și pentru sporturi de iarnă, pe Pârtia de schi Nemira. Prin urmare, Slănic Moldova este un loc perfect pentru vacanță, puteți veni oricând doriți, în orice anotimp.

Indiferent cât ați decis să stați în Slănic Moldova, asigurați-vă că vă veți bucura de momente liniștite și relaxante, realizând din timp o rezervare de cazare în Slănic Moldova la Moldavia Best. Această vilă este bine localizată în stațiune și oferă oaspeților condiții de lux. Vila se inchiriaza doar integral si dispune de 4 dormitoare, living, loc de luat masa, bucatarie complet utilata, terasa, gratar, loc de joaca pentru copii, parcare privata.

 

Taguri:

În ediția de astăzi a emisiunii „Casa Iubirii”, Rebecca a continuat să își susțină părerea conform căreia Criss și Antoni s-ar fi cunoscut în afara show-ului matrimonial.