Eroare gravă la testele Covid-19 făcute în România Acesta nu este singurul caz din România care pune la îndoială acruatețea testelor COVID-19 în timp ce sunt raportate peste 1.000 de noi infectări cu SARS-CoV-2 în fiecare zi, scrie Gândul .
Acuratețea testelor de coronavirus care se fac în România, dar nu numai, stârnește controverse în rândul populației și a specialiștilor. Mai ales în contextul în care, pentru oprirea unui focar de coronavirus, este nevoie de trei lucrui de bază: testare, identificarea bolnavilor și izolarea acestora.
Recent, în România au exista mai multe cazuri în care un test de coronavirus a ieșit prima dată pozitiv și apoi negativ, la scurt timp după. Este și cazul jucătorului Rodny Lopes Cabral care a fost testat pozitiv sâmbătă dimineață. Ulterior, acesta a beneficiat de alte două teste, care au fost făcute în aceeași zi, ambele având rezultat negativ, mai scrie sursa citată.
La clubul CFR Cluj, la un moment dat, fuseseră diagnosticate pozitiv cu noul coronavirus 26 de persoane, însă ulterior, după efectuare altor teste, s-a dovedit că trei cazuri erau de fapt false.
Printre persoanele diagnosticate pozitiv s-a aflat și magazionerul clubului, Ioan Albu, în vârstă de 70 de ani. Acesta ar fi putut ajunge să fie internat într-un spital din București de unde sigur ar fi luat virusul dacă era internat într-un salon cu alți bolnavi.
Eroare gravă la testele Covid-19 făcute în România
Eroare gravă la testele Covid-19 făcute în România „Dacă l-am fi lăsat pe magaziner să meargă într-un spital din Bucureşti, l-ar fi internat într-un salon cu oameni bolnavi, deci ar fi fost şanse mari să ia şi el virusul. Acum au ieşit negative analizele. Are diabet şi mai are şi probleme la inimă. Internarea cu bolnavi de COVID-19 i-ar fi putut fi fatală”, au dezvăluit surse din club, pentru gsp.ro .
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
Se pare că CFR Cluj vrea să dea în judecată rețeaua de sănătate care a efectuat testele COVID-19.
Citeste si: Coronavirus România, 28 iulie. Un nou bilanț îngrijorător
Citeste si: Cat va costa vaccinul pentru Covid-19? Pretul maxim in tarile bogate