Marian Godina, inmarmurit! Politistul a fost blestemat de mai multi credinciosi: "Sf Parascheva sa te zguduie la noapte, josnicule! Sa putrezesti!"

Autor: Marina Ionescu
Marian Godina

Cunoscutul politist Marian Godina a primit numeroase insulte si blesteme pe Facebook din partea credinciosilor care vor sa mearga si anul acesta in pelerinaj, la Iasi, pe timp de pandemie.

Conform celor spuse de Marian Godina, reactiile au aparut dupa ce el a abordat subiectul pelerinajului de la Sfanta Parascheva si i-a îndemnat pe credinciosi, intr-un articol scris pe blogul sau, sa mearga la racla anul viitor.

„Sf Parascheva să te zguduie la noapte, josnicule”, a scris un credincios, care a pus sare peste rană prin a completa cu următorul pasaj: „ să putrezești, vei da socoteală în fața lui Dumnezeu, d-aia ai un nepot bolnav”, sunt câteva din mesajele pe care acesta le-a primit.

Postarea făcută de Marian Godină

„După articolul pe care l-am scris ieri, cel în care, fără să jignesc pe nimeni și în care am zis destul de clar că sunt convins că unora le face bine mersul la moaște, fiind liberi să facă ce vor, dar că ar putea avea răbdare un an, date fiind condițiile actuale, credincioșii care țineau morțiș să meargă la Iași aveau ocazia să mă facă să mă simt acum rușinat și să îmi explice ce oameni buni sunt ei și cum merg ei acolo pentru a se ruga, așa cum

le stă bine oamenilor blânzi.

„Marian, trebuie să înțelegi că noi avem o credință atât de mare încât trebuie să ajungem acolo în fiecare an, fii mai înțelegător.” Ăsta e doar un exemplu, care mi-a trecut acum în minte, despre cum ar fi putut arăta comentariul unui om bun care nu era de acord cu mine. Dar nuuu.

Bunătatea, blândețea, înțelepciunea și dragostea pentru aproape s-au manifestat cu totul altfel, iar habotnicii supărați că mi-am spus părerea au ținut să îmi transmită: „boule, idiotule, imbecilule, să te ardă focul, Sf Parascheva să te

zguduie la noapte, josnicule, toate blestemele să cadă asupra ta, să putrezești, vei da socoteală în fața lui Dumnezeu, d-aia ai un nepot bolnav, (asta a fost poate cea mai urâtă replică) și multe altele pe care le puteți găsi încă în comentarii. Unii mi-au transmis lucruri d-astea în privat.

Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Vă pot spune doar atât: mi-e milă de voi. Iar dacă până acum ați fost la moaște, dar lăsați astfel de comentarii, ați bătut drumul degeaba. Ca om, eu pot pune capul pe pernă liniștit în fiecare seară, știu foarte bine cât bine și cât rău am făcut în viața mea”, a scris polițistul pe Facebook.