Premierul Ludovic Orban a anunţat că autorităţile analizează „posibile alte măsuri” care ar putea fi aplicate pentru stoparea răspândirii virusului SARS-CoV-2.
Noi restricții impuse în Capitală
”Intrarea în vigoare a măsurilor aferente depăşirii pragului de 3 la mie se face după ce CMSU va face constatarea depăşirii pragului şi implicit va anunţa măsurile. Acestea sunt prevederile legale. Prevederile legale au stabilit un termen de 24 de ore de transmitere a datelor de la DSP către prefecturi şi de 48 de ore către prefectură.
Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență va constata depășirea pragului de 3 la mie și va lua măsuri. Printre acest măsuri este purtarea obligatorie a măștii în toate spațiile deschise, suspendarea cursurilor școlilor și organizarea cursurilor online, suspendarea activității teatrelor, cinematografelor, restaurantelor și cafenelelor la interior.”, a transmis Ludovic Orban, în cadrul unei conferințe de presă
Măsurile prevăzute prin HG de prelungirea stării de alertă, care a fost adoptată miercuri, trebuie transpuse într-o hotărâre adoptată de Comitetul Municipal pentru Situaţii de Urgenţă, despre care premierul spune că „ va
Autoritățile nu au în vedere carantinarea Capitalei
În condiţiile în care Capitala a ajuns la pragul de infectare de 3,02 la mie, Orban a dclarat ca autoritatile nu au in vedere carantinarea Capitalei, dar timp de 14 zile vor fi in vigoare noile masuri.
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
„Este prematur să discutăm despre o astfel de decizie (n.r.- instituirea carantinei) cert este că 14 zile aceste măsuri vor fi în vigoare” a declarat premierul.
Marţi sau miercuri va fi adoptată o Ordonanţă de Urgenţă care va avea prevederi clare legate de asigurarea a 75% din salariu pentru un părinte care să stea acasă cu copilul în cazul în care se organizează învăţământul în sistem online, potrivit premierului Ludovic Orban.
Masca va fi obligatorie în toate spațiile publice
„Se va institui purtarea măștii în toate spațiile publice închise și deschise”, a declarat Ludovic Orban.
Ludovic Orban a insistat pentru respectarea măsurilor sanitare și purtarea măștii, dând exemplul său: „Eu am interacționat cu mii, poate zeci de mii de oameni și nu m-am îmbolnăvit” a spus premierul.
Ludovic Orban a intrat de două ori în izolare după ce a fost contact cu persoane infectate cu coronavirus, dar de fiecare dată testele au ieșit negative.