După ce reprezentanții autorităților au confirmat că rata de infectare cu noul coronavirus a crescut, fiind depășit pragul de 3 cazuri la mia de locuitori, la nivelul Capitalei au fost luate mai multe măsuri.
Mesaj Ro-Alert în București după ce numărul cazurilor noi de coronavirus a crescut
Pentru că numărul cazurilor noi de infectare cu noul coronavirus este în creștere la nivelul întregii țări, iar în București a fost depășită rata de incidență de 3/1000 locuitori, autoritățile au emis un semnal de ugență prin sistemul Ro-Alert.
Bucureștenii au fost anunțați că timp de 14 zile, masca va fi obligatorie în toate spațiile publice, atât în cele deschise, cât și în cele închise, școlile își vor desfășura activitatea în mediul online, iar restaurantele, cafenelele, cinematografele, sălile de spectacol și cele de jocuri de noroc vor fi închise în următoarele două săptămâni.
Citeste si: Schimbare de planuri în Bucureşti! Ce spun autoritățile despre închiderea creșelor și a afterschool-urilor
Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
Autoritățile au atras atenția că este esențial ca în perioada următoare să fie respectate toate regulile, astfel încât evoluția pandemiei de coronavirus să fie ținută pe loc.
"Atenție! În municipiul București nivelul de răspândire a noului coronavirus (COVID-19) este ridicat- peste 3 la mia de locuitori. Masca este obligatorie în spațiile deschise și în cele închise. Școlile își vor desfășura cursurile online. Activitatea în interior a restaurantelor, cafenelelor, cinematografelor, sălilor de spectacole și sălilor de jocuri de noroc este interzisă. Aceste decizii sunt valabile pentru următoarele 14 zile. Respectați măsurile sanitare Pentru a nu pune în pericol viața dvs și a celor din jur!", este mesajul transmis de DSU-IGSU, prin intermediul sistemului Ro-Alert.
Mesajul Ro-Alert a fost trimis atât în limba română, cât și în limba engleză, astfel încât acesta să fie înțeles de toți locuitorii.