Restricții de circulație în timpul nopții? Anunțul făcut de premierul Ludovic Orban: “Avem în evaluare o…”

Autor: Bianca Hriscu
Ludovic Orban, premierul României
Sursa: Captură KANAL D

Pentru că numărul cazurilor noi de coronavirus a crescut semnificativ în ultima săptămână, fiind raportate peste 5000 de îmbolăviri într-un interval de 24 de ore, autoritățile iau în calcul orice măsură care poate duce la prevenirea răspândirii noului coronavirus.

În ultimele zile, reprezentanții autorităților au introdus noi restricții în mai multe zone ale țării, totul pentru a limita răspândirea noului coronavirus în comunitate. Ce s-ar putea întâmpla, în timpul nopții, în zonele unde este depășit pragul de 3 cazuri la 1000 de locuitori?

Circulația va fi restricționată în timpul nopții? 

Rata de infectare cu noul coronavirus este în creștere în toate orașele din România, astfel că deja au fost luate noi măsuri și au fost aplicate restricții, astfel încât să fie prevenită apariția unor noi îmbolnăviri.

Având în vedere că tot mai multe localități din țară au trecut de pragul de 3 cazuri la mia de locuitori, premierul Ludovic Orban a fost întrebat dacă autoritățile iau în calcul restricţionarea circulaţiei pe timp de noapte.

Premierul a precizat că această măsură este analizată de Guvern, dar că pentru moment, nu vor fi aplicate restricții în timpul nopții. Ludovic Orban a ținut să precizeze că autoritățile vor face mai întâi o analiză a măsurilor care deja se află în vigoare, iar dacă va fi necesar, există posibilitatea introducerii unor noi restricții.

"Avem în evaluare o astfel de decizie, vrem să vedem în schimb efectul măsurilor pe care le-am stabilit prin lege şi prin Hotărârea de Guvern de prelungire a stării de alertă în cazul depăşirii indicelui de 3 la 1000. Se face evaluare pentru că deja sunt localităţi importante, printre care şi Bucureşti, unde urmărim rezultatele aplicării măsurilor în vigoare.", a precizat premierul României, Ludovic Orban, potrivit digi24.ro.

Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Citeste si: De ce a crescut rata de mortalitate din cauza Covid-19 în România? Nelu Tătaru a oferit explicația: “Raportăm efectiv tot ce…”

Potrivit celui mai recent bilanț făcut public de Grupul de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de coronavirus a ajuns la 205.793 în România. Numărul persoanelor care se îmbolnăvesc de coronavirus este în continuă creștere, astfel că mai multe orașe mari din țară au depășit deja rata de 3 cazuri la mia de locuitori.

În cursul zilei de 24 octombrie, autoritățile au raportat 4.761 de cazuri noi de coronavirus și 73 de decese.

Citeste si: Coronavirus în România, 24 octombrie 2020. 4.761 de cazuri noi și 73 de decese cauzate de COVID-19. Bilanțul pe județe și numărul de teste efectuate