Ce meserii prefera tinerii in 2020?

Author: Oana Picerea

Pe masura ce lumea se schimba si ne apropiem cu pasi repezi spre normalizarea conceptului de telemunca, tinerii incep sa-si schimbe perspectivele. Desigur, putem atribui aceste modificari si schimbului de generatii sau avansului tehnologic. Meserii care acum 10 ani era considerate cele mai vanate, astazi pur si simplu nu mai sunt atat de populare.

Cei care se adapteaza cel mai repede la noile trenduri sunt, fie ca ne place sau nu, chiar tinerii, cei care sunt acum pe bancile facultatilor sau se gandesc unde sa aplice. Ei dau dovada de o adaptabilitate sporita si chiar de perspectiva in majoritatea cazurilor. Iata cele mai dorite meserii de catre tineri in 2020.

Programatori

Nu e de mirare ca majoritatea tinerilor se indreapta catre aceasta meserie, avand in vedere salariile si beneficiile din acest sector. Domeniul IT a fost si va fi intotdeauna extrem de ofertant, mai ales datorita posibilitatii de a invata pe cont propriu meserie. Cele mai multe joburi disponibile in acest sector se gasesc in cadrul marilor companii internationale. Totusi, volumul de munca este pe masura salariului. In functie de caz, lista de beneficii include avantaje precum: al 13-lea salariu, vacante platite, bonusuri, asigurari medicale private si fonduri de pensii private.

Modele de videochat

Foarte popular mai ales printre tinerele din orasele dezvoltate, job-ul de model de videochat ofera atat flexibilitate cat si salarii extrem de atractive. Nici in acest caz nu exista studii pe care sa le urmezi, dar nu te lasa pacalita: ai nevoie de un set de aptitudini pentru a practica cu succes acest job. Printre ele se numara abilitatile de comunicare, atat verbale cat si nonverbale, cunoasterea limbii engleze si chiar cunostinte de psihologie sau actorie. Daca vrei sa faci cu adevarat bani frumosi, afla mai multe despre avantajele studioului de videochat Rich Girls Studio din Bucuresti.

Bloggeri si vloggeri

Cine se gandea ca bloggingul si vloggingul vor fi meserii? Ei bine, aceste doua indeletniciri nici nu existau acum 10-15 ani, iar azi sunt extrem de celebre. Tot mai multi tineri si copii au un blogger sau vlogger preferat si evident cativa creatori de continut au vazut o oportunitate in asta. Nici macar nu ai nevoie de foarte multe pentru a practica aceasta meserie. Continutul poate fi imprastiat prin diverse platforme de comunicare si venitul, in majoritatea cazurilor, va fi produs din reclame la diverse produse sau companii. Pentru a avea succes trebuie ca ceea ce scrii sau filmezi sa fie totusi destul de calitativ sau sa gasesti o nisa neexplorata.

Digital marketer

Un alt job orientat spre online este si cel de digital marketer. Publicitatea a devenit o preconditie pentru o multime de firme sau companii care spera la succes, si aceste entitati au realizat incet-incet ca nu se mai poate trai fara componenta online. Un specialist in digital marketing gaseste cele mai bune solutii pentru a pozitiona compania cat mai bine in mintea consumatorilor.

Antreprenori

Nu suntem absolut deloc mirati sa descoperim ca jumatate din tinerii din ziua de azi nu doresc sa lucreze intr-o mare companie, ci vor sa fie antreprenori sau patroni. Da, nu putem spune ca aceasta este propriu-zis o meserie, dar implica multe aspecte de management si diverse aptitudini financiare. Tinerii isi deschid afaceri in domenii din ce in ce mai diverse, sau pur si simplu lucreaza pe cont propriu, cel mai adesea online.

 

Tu ce joburi crezi ca vor fi tentante pentru tineri in urmatorii 10 ani, date fiind si conditiile actuale de munca?