3 lucruri mai puțin știute despre Lacul de Smarald

Autor: Raluca Ionita
Actualizat: 08 sep 2021, 01:46
Ce nu știai despre Lacul de Smarald
Sursa: unsplash.com

Lacul de Smarald este unul dintre cele mai frumoase obiective turistice din România. Iată câteva lucruri mai puțin știute despre acest loc.

Lacul de Smarald este situat în satul Racoș, la aproape 70 de kilometri de Brașov. Denumirea acestui lac este dată, așa cum probabil v-ați dat seama deja, de culoarea apei. Frumusețea acestui loc îți taie răsuflarea. 

Ce nu știai despre Lacul de Smarald

Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că în România există extrem de multe obiective turistice absolut fantastice, care te lasă fără cuvinte.

Printre acestea se numără și Lacul de Smarald, de lângă Brașov. 

Dacă nu ați avut până acum ocazia să-l vizitați sau dacă nu știați despre existența acestui lac, este obligatoriu să îl treceți pe lista de obiective turistice. Vă asigurăm că frumusețea Lacului de Smarald o să vă rămână întipărită pe retină și veți avea senzația că vă aflați într-un loc desenat de cel mai talentat pictor. 

Ca să vă convingeți că acest loc este, într-adevăr, unul deosebit, o să vă spunem câteva lucruri pe care nu toată lumea le știe despre Lacul de Smarald. 

1. Acest lac s-a format în interiorul carierelor de bazalt de la Racoș, din cauza săpăturilor, care au atins pânza freatică. Și zăpezile topite, dar și precipitațiile au contribuit la apariția Lacului de Smarald. 

Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

2. Lacul de Smarald are o adâncime de 10 metri și o lățime de 200 de metri. Apa acestui lac are culoarea verde-albăstruie. 

3. Lângă acest lac se află și vulcanul stins. În jurul acestuia, vegetația este destul de săracă. Se găsesc roci de culoare roșiatică, despre care specialiștii afirmă că sunt asemănătoare cu cele prezente la vulcanul Etna, situat pe insula Sicilia, din Italia. Geologii au descoperit în această zonă diferite tipuri de zgură, cenușă, bombe vulcanice, piatra ponce, bazalturi, dar și lave întărite. 

Cum ajungi în Racoș, unde se află Lacul de Smarald

Această minunăție a naturii se află în satul Racoș, la o oră distanță de Brașov și situat în nord-estul acestui județ. Nu este deloc greu să ajungeți în acest loc cu mașina. Aveți la dispoziție două modalități de a face acest lucru. 

Drumul E60, care leagă Brașovul de Sighișoara, este cel care vă va duce către Lacul de Smarald. Puteți să faceți dreapta pe 131D, să traversați satul Bogata, Oltul și apoi satul Mateiaș.

Dacă alegeți această variantă, trebuie să știți că drumul nu este asfaltat așa cum ar trebui. 

A doua opțiune este să faceți dreapta pe 131C. Aici drumul este mult mai bine asfaltat. Odată ajunși în Racoș, trebuie să știți că Lacul de Smarald nu este singurul obiectiv turistic din zonă. Aici veți găsi și Castelul Sukosd Bethlen, Monumentul Naturii Coloanele de Bazalt de la Racoş, Vulcanul Stins, Tipia Ormenișului și Tipia Racoșului.

Lacul de Smarald, Coloanele de Bazalt și Vulcanul Stins formează împreună Complexul Geologic Racoș. Aceste Coloane de Bazalt sunt vechi de peste un milion și jumătate de ani, au 12 metri înălțime și au fost declarate rezervație naturală de tip geologic.  

În ceea ce privește materialul vulcanic din jurul Vulcanului Stins, acesta a fost folosit pentru construcția unor clădiri, cum ar fi Cetatea Rupea, dar și Castelul din Racoș.