Adrian Sînă, infectat cu Covid-19! Primele declarații

Autor: Andrei Ionescu
Actualizat: 03 feb 2021, 12:40
Adi Sînă și Anca Serea

Un alt nume cunoscut are coronavirus. Este vorba despre Adrian Sînă, care s-a infectat și el.

Adi Sînă a fost infectat cu Covid-19, iar de pe 2 noiembrie s-a izolat.

”În ultimele 20 de zile nu am putut să fac nimic, nu am putut să ies din camera mea în care m-am izolat. Am fost izolat de pe data de 2 noiembrie. Într-o seară am avut nişte frisoane şi am avut un pic de temperatură şi în momentul ala mi-am dat seama că se întâmplă ceva cu mine.

Am zis atunci să nu mai stau în cameră cu Anca, să mă duc într-o altă cameră, una de la mansardă, unde am şi biroul de altfel”,  a declarat Adrian Sînă pentru  Viva.ro.

Adrian Sînă a stat departe de familie în această perioadă.

”Am o cameră mică unde e un birou, un pat, e baie. Am hotărât să mă izolez în camera aceea gândindu-mă că aş putea avea noul virus.

Am avut temperatură, m-am izolat şi am început să iau vitamine şi paracetamol. În următoarea zi am fost la spital, mi-am făcut testul şi s-a confirmat ceea ce bănuiam, eram infectat cu noul virus, COVID-19. Forma a fost una uşoară pentru mine. Am avut febră la un moment dat, 39,5 şi 39, 6”,
 a mai declarat cântărețul.

Numeroase vedete, depistate cu Covid-19

Numeroase personalități de la noi din țară au fost depistate cu Covid-19, atât din lumea mondenă, cât și din cea sportivă. 

Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Horațiu Mălăele, Virgil Ianțu, Adelina Pestrițu, Simona Halep sau Cristina Neagu sunt doar câteva dintre personalitățile care au fost testate pozitiv cu Covid-19.

Cel mai recent a fost depistat și Mihai Budeanu, membru al trupei 3 Sud-Est, care are și o formă severă de Covid-19, din păcate, și se află internat la secția ATI al Spitalului Județean Medgidia.

”Colegul nostru Mihai este internat în secția de terapie intensivă a Spitalului Municipal Medgidia.

I se administrează plasma și tratament de specialitate. Să sperăm ca starea lui se va îmbunătăți cât mai repede”, au anunțat băieții de la 3 Sud Est pe pagina de Facebook a trupei.

”Nu este de joacă cu acest virus!!! Aveți grijă de voi și de cei din jurul vostru respectând regulile de protecție. Vă ținem la curent cu starea lui Mihai”, au mai transmis membrii 3 Sud Est pe pagina lor.

Citeste si: Se fac eforturi disperate! Cum încearcă medicii să-l salveze pe Mihai, de la 3 Sud Est

 


În ediția de astăzi a emisiunii „Casa Iubirii”, Rebecca a continuat să își susțină părerea conform căreia Criss și Antoni s-ar fi cunoscut în afara show-ului matrimonial.