Rețetă simplă pentru sărbători: lebăr de casă cu multe mirodenii

Autor: Raluca Ionita
Actualizat: 19 iul 2022, 06:55
lebăr de casă cu multe mirodenii
Sursa: unsplash.com

Lebărul este nelipsit de pe masa de Crăciun. Iată cea mai simplă rețetă, care o să vă ajute să preparați un aperitiv delicios și sănătos.

Lebărul face parte din aperitivele tradiționale românești, care nu au cum să lipsească de pe mesele festive ale sărbătorilor de iarnă. Dacă îl veți găti în casă, cu mai multe mirodenii, acest preparat va fi un adevărat deliciu, aromat și extrem de gustos. 

Lebărul de casă, un aperitiv sănătos pentru Crăciun

Așa cum ne-am obișnuit în fiecare an de Crăciun, românii pun pe masă tot felul de bunătăți, care mai de care mai savuroase.

Printre acestea se numără și lebărul, un fel de pateu, dar într-o variantă mai sănătoasă. 

Dacă până acum nu ați încercat să-l preparați în casă, pentru că nu ați știut cum să procedați, noi vă dezvăluim cea mai simplă rețetă de lebăr, care nu are cum să dea greș. 

Ideal ar fi să cumpărați atât ficatul, cât și carnea, cât mai proaspete.

De asemenea, încercați să luați și bucăți de carne cu puțină grăsime, pentru ca lebărul să nu fie prea fad. 

Ingrediente pentru lebărul de casă:

Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

  • un ficat de porc
  • 500-700 g carne de porc
  • o bucată de slănină afumată
  • două cepe, potrivite ca mărime
  • intestine pentru umplut
  • inimă sau alte organe 
  • foi de dafin
  • ienibahar
  • sare
  • piper

Cum se prepară lebărul de casă

În primul rând, spălați foarte bine toate organele, dar și carnea. Într-o oală cu apă, puneți carnea și organele la fiert, împreună cu sarea și cu toate condimentele. 

Aveți grijă să spumați de mai multe ori apa. De-abia după aceea, adăugați și cele două cepe, tăiate în jumătăți. Atunci când carnea este fiartă, scoateți-o pe o farfurie și lăsați-o să se răcească. 

Apoi, dați carnea prin mașina de tocat.

Procedați la fel și cu ceapa, dar și cu ficatul, cu inima și cu celelalte organe. Folosiți puțin din apa în care a fiert carnea și turnați peste tocătura obținută. Rezultatul final trebuie să fie o pastă cremoasă. 

Înainte de a le folosi, spălați foarte bine intestinele. Atașați mațele la mașina de tocat și cu ajutorul dispozitivului special, umpleți-le cu amestecul de carne tocată. După aceea, legați foarte bine intestinele la ambele capete, pentru ca umplutura să nu iasă. 

Într-o oală cu apă, puneți lebărul la fiert, pentru cel puțin o jumătate de oră. Înainte de a face acest lucru, trebuie să înțepați lebărul în câteva locuri, pentru ca intestinul să nu aibă aer. După ce s-a fiert, lăsați lebărul să se răcească și apoi băgați-l în frigider. 

Lebărul de casă merge cel mai bine servit cu muștar și cu pâine caldă.