Cătălin Moroșanu iubește provocările, astfel că a acceptat să participe la Survivor România fără să stea prea mult pe gânduri. TelespectatoriI Kanal D Romania îl vor putea vedea în echipa Faimoșilor.
Cătălin Moroșanu va face parte din echipa Faimoșilor la Survivor 2021 și pentru că este sportiv, acesta știe exact ce înseamnă să lupți pentru un titlu, motiv pentru care va da tot ce are mai bun pentru a dovedi că merită titlul de „Supraviețuitor”. Dacă ar fi să își scrie CV-ul, Cătălin Moroșanu ar trebui să menționeze nenumărate victorii obținute în ringul de kickbox, dar și titlurile impresionante câștigate ca jucător de rugby. Sportivul are o înălțime de 1,82 m și o greutate de 114 kilograme.
CV Cătălin Moroșanu. Cu ce se ocupa înainte de Survivor 2021?
Cătălin Moroșanu este unul dintre cei mai buni sportivi ai României. Acesta este cunoscut ca fiind luptător la categoria grea, făcându-și debutul în K1 în anul 2007, atunci când a participat la K1 România 2007 și a luptat împotriva lui Stefan Leko. Cătălin Moroșanu a participat la competiții de Local Kombat, SUPERKOMBAT și K-1, sportivul obținând mai multe victorii importante.
Cătălin Moroșanu a fost și jucător de rugby, dar s-a implicat și în viața politică din România. În anul 2012, sportivul a devenit consilier județean în Iași, iar în 2013 a fost ales șeful organizației de tineret a filialei județene a PDL Iași. În anul 2016 a fost din nou consilier județean, dar în toamna aceluiași an a decis să se retragă din viața politică.
Date Biografice Cătălin Moroșanu
Vârstă: 36 ani
Înălțime: 1.82 metri
Greutate: 114 kilograme
Echipă: Faimoșii
Cătălin Moroșanu s-a născut pe data de 30 iunie 1984, în Cotnari, Iași. Acesta mai este cunoscut și sub numele de „Moartea din Carpați”, nume pe care l-a ales pentru a-și sublinia forța în ring.
Cătălin Moroșanu va face parte din echipa Faimoșilor în sezonul 2 al emisiunii Survivor România, acesta declarând că show-ul de televiziune îl va ajuta să își recapete forma fizică și să slăbească câteva kilograme. În prezent, sportivul are 114 kilograme, iar în trecut cântărea 109,7 kilograme.
„Pentru mine este o provocare uriașă să particip la acest reality show, pe care îl văd că pe o competiție adevărată. Mi-aș dori să fac performanță acolo, dar și să slăbesc. În acest concurs mă văd mare la propriu, nu la figurat, am 114 kilograme. Mie mereu mi-au plăcut provocările, am concurat la foarte multe reality show-uri puternice, și din palmarestul meu lipsea <Survivor România>”,a declarat Cătălin Moroșanu.
Galerie FOTO. Ce imagini postează Cătălin Moroșanu pe Instagram
Cătălin Moroșanu este foarte activ pe rețelele de socializare, în special pe instagram, acolo unde este urmărit de 130 de mii de persoane. A câștigat simpatia publicului și în urma participării la alte emisiuni de televiziune, dar și datorită faptului că este un personaj carismatic și plin de viață. Pe instagram, Cătălin Moroșanu postează atât fotografii cu familia, cât și imagini din ringul de box.