Melina Dumitru este cântăreaţă şi compozitoare, iar pentru că îi plac lucurile ieşite din comun a acceptat cu entuziasm provocarea de a participa la Survivor România, sezonul 2.

În vârstă de 33 de ani, Melina Dumitru a devenit cunoscută publicului după ce a lansat hit-ul "Poze de album" în colaborare cu Vescan, care a ajuns numărul 1 în Media Forest. Melina Dumitru va lupta alături de Războinici în cea mai inedită confruntarea a momentului Survivor România 2021. Artista este pregătită să-şi depăşească limitele şi să lupte pentru echipa sa.

CV Mellina. Cu ce se ocupa înainte de Survivor 2021

Melina Dumitru se poate încadra la categoria de artist complet. Tânăra este cântăreaţă, compozitor, producător şi textier. Este originară din Bucureşti, dar copilăria a petrecut-o la ţară în Ardeal.

Melina a iubit lumina reflectoarelor de mică şi a debutat ca majoreta în trupa Abracadabra, unde a şi început să câştige primii ei bani de buzunar. De la vârsta de 5 ani a început să danseze, iar până la vârsta de 23 de ani s-a dedicat lumii dansului, mai apoi s-a apucat de muzică.

În perioada liceului a dansat în trupa Alb Negru şi de-a lungul timpului a compus piese pentru artişti precum Mira, Alina Eremia, Lora sau Kamara. 

A devenit cunoscută publicului în momentul în care a lansat piesa "Poze de album" în colaborare cu Vescan, care a avut un adevărat succes atât în România cât şi în afară. Piesa a fost numărul 1 în Media Forest în România şi Republica Moldova cu 63 de milioane de vizualizari pe YouTube. 

Date Biografice Melina Dumitru

Vârstă Melina Dumitru: 33 de ani

Echipă: Războinicii

Melina s-a înscris la Survivor România, sezonul 2, pentru că îşi dorea să facă un lucru ieşit din comun, apoi şi-a dat seama ca acest show este un joc social şi va fi pusă în nişte situaţii care nu există în viaţa reală.

"Aceasta emisiune este o experienta pe care o ai o data in viata si asta doar daca ti se ofera oportunitatea.
Am colidat din America de Nord, America Latina pana in Pakistan in dorinta de experiente noi, m-am catarat pe ghetare, am pilotat un avion dar ce voi trai la Survivor am o presimtire ca le va depasi pe toate.
Cel mai bun sa castige!" 

Citeste si: Cand incepe Survivor Romania 2021! In ce zile se difuzeaza Survivor 2021 la Kanal D si cine sunt concurentii

Galerie FOTO. Ce imagini postează Melina Dumitru pe Instagram

Concurenta care va face parte din echipa Războinicilor în cel mai tare show al momentului Survivor România, sezonul 2, este foarte activă pe reţelele sociale. Pe pagina de Instagram, Melina Dumitru, este urmărită de 56 de mii de oameni, semn că are o comunitate foarte mare care îi apreciază activiatea.

Tânăra postează foarte multe fotografii, multe dintre ele cu ea sau cu persoane dragi din viaţa ei. De asemenea, nu lipsesc pozele din studioul de înregistrări, un loc drag sufletului ei.