Mama Oanei Roman, Mioara Roman, a fost internată la spital pe data de 13 ianuarie, din cauza unor probleme de sănătate. Externarea ei ar fi trebuit să aibă loc pe 15 ianuarie, însă medicii au decis că femeia va avea nevoie de îngrijiri suplimentare. Oana Roman a împărtăşit cu urmăritorii ei de pe Instagram faptul că mama sa a suferit o intervenție laparascopică pentru a i se înlătura colecistul.
Cum a reacţionat Oana Roman
Oana Roman trece prin clipe grele, deoarece nu și-a mai văzut propria mama de aproape o săptămână. Între timp, tot ea trebuie să îi asigure medicamentele necesare deoarece spitalul nu dispune de tratamentul complet.
„Am zis că astăzi nu ies din casă pe frigul ăsta îngrozitor, dar a trebuit să ies, pentru că trebuie să mă duc la mama la spital să-i duc medicamentele.
Trebuie să mă duc să îi duc pastilele, pentru că are un tratament pe care cei de la spital nu i-l pot da în întregime. Mă duc să îi las pastilele jos la recepție. Nu am voie să intru să o văd, nu am văzut-o de miercuri, n-o să o pot vedea nici când se va opera, nici după ce se va opera, dar știu că totul o să fie bine”, a menţionat Oana Roman pe Instagram.
În ce stare se află mama Oanei Roman
Mioara Roman a fost diagnosticată cu Parkinson. Cu timpul, starea ei de sănătate a degenerat. Din acest motiv, vedeta s-a decis să locuiască alături de mama ei. La emisiunea „Trăiri alături de Andreea Mantea”, Oana a făcut mai multe mărturisiri care au adus-o la lacrimi.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
„Mama e foarte bolnavă, a avut crize în ultima perioadă. Are multe afecțiuni. Dacă o vezi, nu o recunoști. Și e foarte greu. Boala a schimbat-o, e foarte rău. Dar trebuie să fac tot ce pot pentru ea, până când s-o putea. Mi-e teamă pentru că o vad cum îmbătrânește. Când îmbătrânești brusc… Lucrurile la ea au evoluat foarte repede. Nu ești pregătit, eu tot o vedeam în putere.
Ea a fost o forță toată viața ei, știi bine câte a dus.
Femeia e un tezaur de educație, de înțelepciune, de tot.
Și când o văd acum e foarte greu. Pentru că nu știi.. stagnează, evoluează? Ea mereu îmi spune „Nu mai vreau să fiu o povară” și oricât încerc să îi spun că nu e așa este prea deșteaptă. Are un Parkinson foarte agresiv care nu o mai lasă să folosească o mână deloc și ea vrea să facă. Și ea încă este destul de independentă, insistă să se îmbrace, să îți pună de mâncare.
Nici doctorii nu pot să facă prea multe. Ea are parte de cea mai bună îngrijire medicală. Ea primește ajutor medical, dar sunt anumite lucruri pe care medicii nu le pot face. Nu e ceva care se operează sau trece, sunt niște boli degenerative care nu pot fi controlate sută la sută. Asta e greu, foarte greu”, a spus Oana Roman, în cadrul emisiunii „Trăiri alături de Andreea Mantea”, la Kanal D.