Administratia Nationala de Meteorologie (ANM) a anunțat că norul de praf Saharian se îndreaptă către România și că în perioada 6-9 februarie, acesta se va afla în sudul, centrul și sud-estul Europei. Când vor putea fi observate particulele de praf Saharian în România?
Norul de praf Saharian, vizibil și în România. Ce se va întâmpla în noaptea de duminică spre luni?
Un nor de praf Saharian urmează să ajungă în România, motiv pentru care Administratia Nationala de Meteorologie (ANM) a anunțat că depunerile de praf portocaliu vor putea fi observate la nivelul țării în special în noaptea de duminică spre luni, dar și la începutul săptămânii viitoare.
Meteorologii au precizat că praful Saharian se va depune în special în perioadele în care va ploua. În regiunile vestice, nord-vestice și la munte, particulele de praf de culoare portocalie ar putea fi observate în noaptea de duminică spre luni, 7 spre 8 februarie, atunci când în aceste zone mai pot apărea precipitații sub formă de ploaie. Deși va fi vizibil și în România, specialiștii de la Ministerul Mediului au ținut să precizeze într-o postare pe facebook că norul de praf Saharian nu reprezintă un pericol, având în vedere că particulele de praf vor avea o concentrație redusă.
„Administratia Nationala de Meteorologie RA informează că, în perioada 6- 9 februarie, circulația aerului, preponderent din sector sudic, favorizează avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcate cu particule de praf de origine sahariană, îndeosebi către sudul, centrul și sud-estul Europei, inclusiv deasupra României.
Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
În această perioadă, temporar în țările de la vest și sud-vest de țara noastră, se semnalează precipitații, astfel încât concentrația particulelor de praf care urmează a ajunge deasupra României va fi redusă.
Depunerile de praf în țara noastră vor putea fi observate în zonele și intervalele cu ploaie, cel mai probabil în noaptea de duminică spre luni (7/8 februarie) în regiunile vestice, nord-vestice și la munte, iar la începutul săptămânii viitoare și în restul țării.”,
Citeste si: Aradenii au avut parte de o surpriza: ploaia le-a murdarit masinile si hainele! Iata cum a fost posibil
Norul de praf Saharian deja a putut fi observat în alte țări, astfel că în mai multe orașe din Franța, cerul a căpătat o nuanță de portocaliu, iar praful a putut fi zărit pe mașini sau pe zăpadă.