Care sunt clădirile de patrimoniu din București. Treci zilnic pe lângă ele

Autor: Elena Padure
Actualizat: 21 iul 2022, 22:15
Palatul Bursei din Bucureşti Foto(4)
Palatul Bursei din Bucureşti, cladire de patrimoniu

Monumentele istorice din București sunt adesea lasate în paragină din cauza nepăsării autorităților. Iată câteva dintre aceste clădiri istorice din Capitală.

Lista monumentelor istorice Bucureşti, actualizată în 2010, include 2.435 de imobile. Dintre acestea doar 225 sunt semnali­zate cu o plăcuţă explicativă. Mare parte din aceste clădiri de patrimoniu din București au fost părăsite, fie din cauza lipsei de fonduri ale propietarilor sau intenţionat, deoarece adesea terenul de sub aceste clădiri valorează de câteva ori mai mult decât casele în sine.

Autorităţile locale, indulgente cu distrugătorii clădirilor de patrimoniu

Proprietarii clădirilor de patrimoniu trebuie să urmeze un set de condiţii, impuse de Primărie sau de Ministerul Culturii, conform Adevarul.ro. Astfel, le sunt interzise modificările la imobiluri. Renovarea al acestor case este un proces foarte anevoios, iar sprijinul statului este aproape inexistent. Mulţi dintre propietari preferă să lase timpul să pună la pământ clădirile respective. Înscrierea pe lista monumentelor istorice a unui imobil, nu îi garantează, însă, şi viitorul.

Citeste si: Vesti super bune pentru tinerii din Bucuresti si nu numai! Vezi ce se intampla de luni in Centrul Vechi!

Casa Oromolu  

Casa Oromolu, figurează pe lista monumentelor istorice din Bucureşti și este situată pe Bulevardul Aviatorilor, la numărul. 8. Imobilul este deţinut de grupul New Europe Property Investments (NEPI) care au construit în locul acesteia un centru de afaceri.

Reprezentanţii NEPI au propus la sfârşitul anului 2011 la Comisia Tehnică de urbanism de pe lângă Primăria Generală proiectul de construcţie ale noii clădiri.

Citeste si: Care sunt cele mai periculoase cartiere din Bucuresti in cazul unui cutremur: uite ce zone vor fi lovite grav

Casa Miclescu

Casa Miclescu se află pe Bulevardul Kiseleff, la numărul 35- 37.

La începutul secolului trecut era epicentrul vieţii mondene din Capitală. Acum, însă clădirea este abandonată.  În 1994 Casa Miclescu fost vândută fostului antrenor al echipei Steaua Bucureşti, Dumitru (Ţiţi) Dumitriu şi lui Ilarian Puşcoci. De atunci, casa a fost părăsită şi lăsată la mila timpului. Titlul de "monument istoric" nu permite propietarilor să dărâme imobilul. Astfel, ei aşteaptă ca timpul să răpună construcţia şi astfel să pună mâna pe terenul de 3.000
de metri pătraţi în cea mai scumpă zonă a Capitalei.

Palatul Ştirbei

Palatul Ştirbei, de pe Calea Victoriei, numărul 107, este una dintre cele mai spectaculoase clădiri din Bucureşti. Construit în perioada 1833– 1835 a fost cumparat de omul de afaceri Ovidiu Popescu în 2005. El a investit aproximativ 11 milioane de euro în reabilitarea clădirii. Propietarul a renovat, însă, palatul pentru a-l include într-un complex ultramodern.

Citeste si: Lista cladirilor cu RISC SEISMIC. Vezi daca blocul tau se va prabusi la urmatorul cutremur!

Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Cinema Dacia

Construcția se pare că datează din anul 1905. Atunci, clădirea era atât cinematograf cât și teatru.

Între 1951-23 sept 1963 s-a numit cinema Alexander Popov, iar  din 24 septembrie 1963 s-a numit cinema Dacia.

În acest cinematograf s-a filmat Patul conjugal, în 1993, în regialui Mircea Daneliuc, avându-i în distribuţie pe Gheorghe Dinică, Coca Bloos, Lia Bugnar, Valentin Teodosiu.

Fostul Cinematograf Dacia a fost retrocedat.

Citeste si: Detaliul pe care multi dintre proprietarii si administratorii de bloc nu il stiu! Iata ce trebuie facut pentru ca subsolul blocurilor sa nu mai fie inundat la ploile insemnate cantitativ

Palatul Bursei  

Palatul Bursei din Bucureşti, aflat pe Strada Doamnei la numărul 11,  este o clădire în stil eclectic, cu unele influenţe neoclasice, construită între 1907 şi 1911, potrivit turismistoric.ro. În anul 1955 a devenit sediu pentru Biblioteca Centrală de Stat, devenită ulterior Biblioteca Naţională a României.

Terenul pe care este amplasat imobilul a fost donat de către Ioan Lahovary, ministrul industriei la acea vreme. 

 

La vremea aceea, clădirea a fost evaluată la 800.000 de lei aur, însă costurile totale s-au ridicat la 1.300.000 lei aur, iar a instalaţiilor la 500.000 lei aur.

Clădire impunătoare şi cu detalii complicate, Palatul Bursei a fost apreciat încă de la inaugurare ca fiind una dintre cele mai marcante clădirile ale Bucureştiului de la începutul secolului al XX-lea.

Clădiri de patrimoniu dispărute: Hala Matache și Hotelul Marna

Hala Matache

Hala Matache a fost, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, unul dintre centrele comerciale ale Bucureştiului. Clădirea a fost construită între 1887 şi 1899 de către Primăria Capitalei. Hala era situată în piaţa Haralambie Botescu. Se spune că legendarul Matache Măcelarul a început înfloritoarea afacere imediat după Războiul de Independenţă şi a rămas în istorie pentru felul în care îşi prezenta mezelurile. Se spune că măcelarul obişnuia să taie carnea pe butuci, chiar în faţa halei.

Citeste si: Top 5 cele mai ciudate locuri din lume unde ai putea trai! Iti plac? GALERIE FOTO

Hotel Marna

O altă clădire demolată în ciuda statutului de monument istoric este Hotelul Marna, în apropierea Gării de Nord. Demolarea a fost făcută pentru a face loc viitoarei diagonalei Berzei – Uranus. Rdificiul era reprezentativ pentru perioada interbelică a Bucureştiului.  Asociaţia Salvaţi Bucureştiul anunţa că Tribunalul Bucureşti a suspendat autorizaţiile pentru demolarea hotelului Marna din strada Buzeşti, dar un an mai târziu cele două clădiri au fost răpuse definitiv.

Citeste si: Cladirile vechi din Timisoara, "victimele" birocratiei! VIDEO