George Mihai și Andreea Străvoiu, gazdele ”ROventura”, ne vor oferi, și de data aceasta, o aventură fabuloasă, mai întâi la Moldovița, unde vor urca la bordul celei mai vechi mocănițe din țară, pentru că apoi să <ne treacă pragul> unui veritabil laborator de lactate, din Gura Humorului. Și ce loc mai nimerit din Bucovina poate fi ca să ne apropiem de spiritul adevărat al locului, decât o plimbare cu mocănița, <perla de la graniță cu Ucraina>?
George Mihai si Andreea Stravoiu, călătorie cu parfum de epocă, pe tărâmul de basm al Bucovinei!
Povestea bătrânei mocănițe se scrie, cu fiecare pufăit de abur, zi după zi, și este un prilej unic de a vedea frumusețile locului, într-o călătorie... cât un spectacol! Meleaguri de basm, din satele pitoreșți, ni se dezvăluie altfel, privite din vagoanele bătrânei Huțulca, de la Moldovița la Argel, cât e traseul acestui tren de poveste.
ROventurienii noștri îmbină, apoi, bucuria plimbării cu spectacolul culinar, care îi așteaptă la capătul celor 12 kilometri de călătorie. În aceste locuri, toată lumea vinde câte ceva. Nici nu știi ce să gusti și ce să-ți cumperi mai întâi, iar întreaga comunitate pare că a renăscut, odată cu punerea în circulație a traseului turistic de mocănița.
După această incursiune unică, George și Andreea ajung la Gura Humorulu i, la Fabrica de lactate, unde ne așteaptă încă o poveste interesantă de descoperit. Prin intermediul ”ROventura” vom fi martori la întreg procesul prin care trece laptele proaspăt, până ajunge să ia forma unor delicioase brânzeturi.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
De la iaurturi până la brânzeturi proaspete, sau afumate și maturate, toate produsele lactate care ies pe poarta fabricii de lactate din Gura Humorului poartă amprenta gastronomică puternică a acestei zone.
Nu ratați, sâmbăta aceasta, de la ora 15:00, o nouă ediție ”ROventura”, alături de George Mihai și Andreea Străvoiu, gazdele emisiunii, la Kanal D.
Citeste si: Sâmbăta aceasta, de la ora 15:00, în ”ROventura”, Bucovina, ținutul gospodarilor