Prognoza meteo ANM pentru vineri, 5 martie 2021: Vremea, în continuare foarte caldă! Ce temperaturi vor fi

Autor: Andrei Ionescu
Prognoza meteo 5 martie

Vremea va continua să fie foarte caldă vineri, 5 martie 2021, potrivit prognozei actualizate emise de Administrația Națională de Meterologie (ANM).

Vremea a fost joi foarte caldă pentru această perioadă și va continua să se mențină la fel vineri, 5 martie. 

Temperaturile vor urca până la 18-19 grade în Oltenia și Muntenia, în timp ce în nordul Moldovei vor fi cele mai scăzute. Aici temperaturile maxime nu vor depăși 5...6 grade Celsius.

Prognoza meteo ANM pentru principalele regiuni

Cerul va fi senin în sud și în est și noros în centru, vest și nord, acolo unde se vor înregistra și precipitații.

În zona de munte vor fi precipitații mixte, în timp ce în rest vor fi ploi.

Pe timp de noapte cerul va fi predominant noros în majoritatea zonelor și vor fi precipitații, atât ninsori, cât și precipitații mixte.

La munte vor predomina ninsorile și se va așterne un strat nou de zăpadă, mai ales în zona Carpaților Orientali. Vântul va sufla cu viteze mai mari decât în ziua precedentă, atingând viteze de 45...55

de km/h, în timp ce în zona montană înaltă vântul va bate, la rafală, cu 80...100 km/h, viscolind ninsoarea.

Dimineața, izolat, vor fi condiții de ceață.

Vremea în București

Vremea va fi în continuare foarte caldă în Capitală vineri. Temperaturile maxime vor fi de 17...18 grade Celsius, în timp ce minimele se vor încadra între 1 și 3 grade Celsius.

Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Cerul va fi senin în timpul zilei și parțial noros seara. Pe parcursul nopții se vor crea și condiții de precipitații slabe.

Vântul va sufla în general moderat, cu intensificări seara, atunci când va bate cu viteze și de 40... 50 de km/h la rafală.

De sâmbătă vremea se strică în Capitală. Temperatura maximă nu va depăși 4 grade Celsius, va ploua și chiar va ninge.

Vremea în Brașov

Vremea va continua să fie caldă și în Brașov vineri. Temperatura maximă va fi de 13 grade Celsius, în timp ce cea minimă va fi de -1 grad.

Cerul va fi parțial înnorat, iar vântul va sufla slab.

Vremea se va strica și în Brașov sâmbătă, atunci când va ninge, iar temperaturile vor scădea dramatic.

Temperatura maximă va fi de 2 grade Celsius sâmbătă, iar minima va fi de -8 grade Celsius. 

Vremea în Iași

Vremea va fi întunecată vineri în Iași, însă temperaturile se vor menține ridicate. Cerul va fi parțial noros, iar maxima va atinge 14 grade Celsius.

Pe timp de noapte minima va coborî până la 0 grade Celsius și va fi lapoviță.

Vântul va bate ușor.

De sâmbătă vor scădea temperaturile și în Iași și va ninge.

Citeste si: Prognoza meteo ANM pentru joi, 4 martie 2021: Vremea, uluitor de caldă! Ce temperaturi vor fi