Dacă ați rămas în pană de idei când vine vorba de micul dejun, vă propunem o rețetă simplă, dar extrem de gustoasă. Checul aperitiv se face imediat, din puține ingrediente și este pufos și sățios.
Checul aperitiv, ideal la micul dejun
Știm deja că micul dejun este cea mai importantă masă a zilei, iar dacă v-ați săturat de cereale cu lapte, de omletă sau de clasicele sandvișuri, încercați un alt preparat dimineața.
Checul aperitiv se face din ce ingrediente vă plac sau din ce aveți prin frigider. Puteți folosi salam, șuncă presată, cașcaval sau mozzarella, măsline și diferite legume.
Chiar dacă nu aveți foarte multă experiență în bucătărie, nu aveți cum să dați greș cu această rețetă. Checul aperitiv se face repede, este pufos și foarte gustos.
În plus, rezistă mai multe zile, dacă îl veți pune într-o caserolă și îl veți ține la rece.
Ingrediente:
- 6 ouă
- 100 ml ulei
- 200 g făină
- o linguriță praf de copt
- 150 g cârnat afumat, salam, șuncă presată sau alte mezeluri
- 100 g cașcaval sau mozzarella
- 50 g măsline fără sâmburi
- un ardei gras
- sare
- piper
Cum se prepară checul aperitiv
Separați albușurile de gălbenușuri. Frecați gălbenușurile cu sare, iar albușurile le bateți spumă tare, cu mixerul.
Apoi puneți uleiul în gălbenușuri, puțin câte puțin, și amestecați foarte bine, cu un tel.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
Turnați gălbenușurile frecate cu ulei peste albușuri și amestecați cu mișcări ușoare, ca să nu iasă aerul din albușuri.
Cu cât este spuma de albușuri mai bine bătută, cu atât checul va crește mai bine și va fi mai pufos.
Apoi adăugați ardeiul gras tăiat cubulețe, cașcavalul ras sau mozzarella rasă, măslinele tăiate feliuțe, dar și mezelurile, tocate cât mai mărunt.
Ideal este să folosiți ardei gras roșu, pentru un aspect plăcut al checului. De asemenea, măslinele trebuie să fie negre și cumpărați din acelea fără sâmburi, ca să vă fie mai ușor la prepararea checului aperitiv.
Amestecați bine mezelurile, măslinele și ardeiul în compoziția de chec, iar apoi adăugați făina și praful de copt. La final, potriviți de sare și de piper.
Într-o tavă tapetată cu hârtie de copt, turnați aluatul și băgați checul în cuptorul preîncălzit la 200 de grade Celsius, pentru aproximativ 45 de minute.
Faceți testul cu scobitoarea, înainte de a scoate checul din cuptor. Apoi lăsați-l să se răcească și de-abia după aceea îl puteți tăia.