Vocea publicului a fost, și de această dată, cea mai importantă, aceștia au decis, după cele două jocuri de imunitate ale săptămânii, în care s-au duelat Faimoșii și Războinicii, cine să părăsească competiția dintre cei patru concurenți propuși. Mellina a fost concurenta cu cele mai puține voturi din partea telespectatorilor, astfel că ea și-a luat adio de la competiție, după luni de zile în care a demonstrat că are abilitățile necesare unei adevărate supraviețuitoare, luptând și aducând puncte importante pentru echipa sa.
“După primul traseu pe care l-am făcut aici, la < Survivor România >, fiecare zi în plus a fost ca un bonus pentru mine.
Weekend de top pentru Kanal D, în Prime Time, cu “Survivor România”
Kanal D a fost, și în acest weekend, pe primul loc în preferințele telespectatorilor, cu reality-ul fenomen “Survivor România”, când milioane de fani au urmărit orele de competiție sportivă și reality sută la sută autentic. Sâmbătă și duminică, Kanal D a fost lider absolut de audiență, pe întreaga durata de difuzare a emisiunii “Survivor România”, devansând celelalte stații concurente.
Sâmbătă, 10 aprilie, în intervalul de difuzare “Survivor România” (19:58 – 23:59), Kanal D a fost lider de piață, pe toate categoriile de public monitorizate, înregistrând 10,6% rating și 25,3% cota de piață, pe targetul Național, 8,3% rating și 20,7% cota e piață, pe tagretul All Urban, și 7,1% rating și 22,6% cota de piață, pe targetul Comercial.
Ediția de sâmbătă a emisiunii prezentate de Daniel Pavel a fost urmărită de o medie de peste 1.880.000
Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
Și duminică, 11 aprilie, Kanal D a fost lider absolut de audiență cu Survivor România, pe intervalul de difuzare a emisiunii (19:59 – 23:51) prezentate de Daniel Pavel. Stația TV a înregistrat 11,2% rating și 24,9% cota de piață, pe targetul Național, 8,8% rating și 19,8% cota de piață, pe targetul All Urban, și 8,1% rating și 22,3% cota de piață, pe targetul Comercial. Ediția de aseară, cu eliminarea Razboinicei Mellina, a fost urmărită de o medie de aproape 2 milioane (1.982.000) de fani din întreaga țară, în fiecare minut al difuzării. Minutul de aur, atins la 22:17, peste două milioane și jumătate (2.567.000) de telespectatori erau cu ochii pe Kanal D!