Momentul mult așteptat de toți românii! Restricțiile vor fi ridicate de la 1 iunie?! Anunțul a fost făcut

Autor: Ana Dinu
Actualizat: 19 apr 2021, 10:06
Andrei Baciu, de la 1 iunie revenim la normalitate?!

Andrei Baciu, secretarul de stat la Ministerul Sănătății, a anunțat că restricțiile ar putea fi ridicate de la 1 iunie, în condițiile în care numărul infectărilor cu noul coronavirus este în scădere.

Andrei Baciu a mai precizat că restricțiile vor fi ridicate numai dacă numărul infectărilor cu COVID-19 va înregistra o scădere ușoară și dacă românii se vor vaccina în număr cât mai mare.

Andrei Baciu, de la 1 iunie revenim la normalitate?!

Este momentul mult așteptat de românii din toată țara, și anume relaxarea măsurilor de restricție, ar putea începe la începutul lunii iunie.

Condiția de bază este ca trendul descendent al infectărilor cu COVID-19 să se mențină la un nivel cât mai scăzut.

”În 2-3 zile au fost identificate şi operaţionalizate deja 12 paturi. Alte 73 de paturi au fost identificate şi se caută soluţii asfel încât să fie operaţionalizate cât mai repede şi toate aceste lucruri, la pachet cu ritmul accelerat cu care se desfăşoară vaccinarea. 

Practic, dau un trend care s-a stabilizat. Aproape că intră pe o fază descendentă, ceea ce este îmbucurător, pentru că uşor-uşor, putem să ne apropiem de orizontul pe care domnul premier l-a dat, 1 iunie, când putem să ne gândim la o ridicare a măsurilor şi la încă un pas mai aproape de o viaţă normală pe care o aşteptăm cu toţii, de foarte mult timp”, a

anunţat Andrei Baciu, la un post de televiziune.

Citeste si: Ministrul de Interne, Lucian Bode, a comunicat ce se va intampla cu restrictiile in noaptea de Pasti!

Andrei Baciu a declarat,vineri, că relaxarea măsurilor în termen de două luni, care a fost anunțată anterior de Florin Cîțu, este obiectivul premierului.

”Vorbim de obiectivul domnului Cîţu, 10,4 milioane de vaccinaţi în septembrie.

Asta înseamnă că 70% din populaţia adultă este imunizată, transmisia virusului va fi mult diminuată iar fenomenul pandemic va fi încheiat”, a spus Andrei Baciu atunci când a fost întrebat despre relaxarea măsurilor anti-Covid în decurs de două luni.

Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Situația în România în ultimele 24 de ore

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.265 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. 

Până astăzi, 26.232 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 17.04.2021 (10:00) – 18.04.2021

(10:00) au fost raportate 160 de decese (93 bărbați și 67 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Timiș,  Vaslui, Vâlcea și Municipiul București.

Dintre acestea, 8 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 17 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 47 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 54 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 34 decese la categoria de peste 80 de ani.

153 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 7 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.  

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.366. Dintre acestea, 1.475 sunt internate la ATI.  

Citeste si: Vlad Voiculescu rupe tăcerea! Fostul ministru al Sănătății a dezvăluit că există o diferență incredibilă între ”numărul real de morți și cel raportat”