Baza de machiaj este acel produs care iti pregateste pielea, acoperind micile si marile imperfectiuni ale acesteia. Ai nevoie de ea pentru a obtine un aspect uniform, matasos, fin si neted si pentru a estompa porii si petele.
Aceasta creeaza “panza” ideala pentru aplicarea si aderarea produselor de machiaj. Totodata, actioneaza ca un strat protector pentru ten si ofera suportul ideal pentru ca machiajul sa se pastreze impecabil intreaga zi.
Practic, acest produs, numit si grund sau primer, este esential pentru a obtine look-ul perfect!
Tipuri de grund
Grundul se poate gasi sub forma de crema sau gel matasos, in varianta incolora sau colorata, pentru ochi sau pentru fata, pentru ten gras, uscat sau mixt. De asemenea, poti gasi primer pentru hidratare, estompare, matificare sau luminare.
Majoritatea bazelor de machiaj pentru fata sunt colorate si se aleg in functie de culoarea pielii. Produsul acopera porii si petele, confera tenului un finisaj neted, impecabil si fixeaza machiajul pentru a se mentine perfect cat mai mult timp. Cel pentru ochi poate fi incolor si functioneaza ca baza si produs de fixare pentru farduri.
Cand se foloseste baza de machiaj?
Dupa rutina de curatare a tenului, se va aplica grundul, si abia apoi fondul de ten. Pentru a obtine un aspect cat mai natural, poti inlocui fondul de ten cu o pudra de fixare.
Baza de machiaj se va aplica numai pe pielea curata si hidratata. Pentru a fi sigura ca produsul de hidratare a fost bine absorbit de piele, inainte de aplicarea primerului, asteapta cateva minute.
Cum se utilizeaza primerul?
Folosind un deget, se ia o cantitate mica de produs si se puncteaza pe toata fata sau doar pe locurile cu pori mari care nu permit machiajului sa se pastreze prea mult. Cele mai problematice zone sunt nasul, barbia si fruntea, iar porii cei mai mari sunt pe obraji. De asemenea, se vor acoperi zonele cu riduri, cu linii fine sau cu pete.
Urmeaza intinderea primerului pe toata fata prin miscari circulare delicate pentru a obtine un aspect uniform. Nu folosi miscari dure si nici cantitati mari de produs! Incepe cu o cantitate mica si apoi, daca este necesar, mai adauga.
Pentru a obtine cele mai bune rezultate si a evita intinderea machiajului pe fata, dupa aplicarea bazei, asteapta un minut pentru a se usca.
Cum alegi baza de machiaj potrivita?
Daca iti doresti sa ameliorezi roseata sau sa ai un look mai stralucitor, ai nevoie de un grund de corectie, iar daca vrei sa ameliorezi liniile fine, ai nevoie de un grund cu efect de netezire.
Baza de machiaj translucida functioneaza bine pe orice tip de ten si are efect uimitor de netezire. Creeaza o textura matasoasa, fina si discreta, ideala pentru un machiaj cat mai natural. Insa, daca vrei un grund colorat, va trebui sa gasesti un produs care corespunde necesitatilor tale si, totodata, se potriveste cu nuanta tenului tau.
Greseli pe care le poti face cand folosesti primerul
-
Aplici machiajul prea devreme. Este esential ca, dupa aplicarea unei baze de machiaj, sa astepti un minut pentru uscarea completa a acestuia.
-
Alegi gresit tipul de produs. Nu uita ca pentru tenul uscat sau mixt se folosesc primere hidratante sau iluminante, iar pentru tenul gras formulele matifiante care estompeaza stralucirea.
Adu si tu in rutina zilnica baza de machiaj si, pentru a obtine un look perfect, alege un produs de calitate care ti se potriveste si invata sa il folosesti adecvat!