Războinicii au pierdut și cel de-al doilea joc pentru imunitate din această săptămână, chiar dacă au pornit cu gândul de a ieși învingători. În timpul jocului, concurenții au dat tot ce au avut mai bun, însă echipa Faimoșilor s-a dovedit a fi mult mai puternică, astfel că aceștia au obținut victoria.
Războinicii au decis pe cine vor să trimită acasă. Cine este în pericol de eliminare?
Primul joc pentru imunitate al săptămânii a fost pierdut de Războinici, iar în consiliul de nominalizare, aceștia au hotărât să-l voteze pe Albert, din nou, pentru a pleca acasă. Concurentul a câștigat antipatia coechipierilor săi după ce a fost nominalizat de mai multe ori, iar publicul a decis ca de fiecare să-l voteze pentru a ieși favorit și totodată, pentru a le da peste nas celor care vor sa-l elimine din competiție.
În această seară, echipa Războinicilor a făcut din nou nominalizări pentru că ei au pierdut și cel de-al doilea joc de imunitate al săptămânii. După ce fiecare concurent din echipă și-a exprimat votul, prezentatorul emisiunii Survivor România 2021, Daniel Pavel, a anunțat că în pericol de eliminare se află în această săptămână și Maria, ea fiind cel de-al doilea concurent din echipa Războinicilor nominalizat spre eliminare.
Citeste si: Sebi și Albert au sărit la bătaie! Ce au cei doi adversari de împărțit: ”Numai pe tine am nervi...”
Maria nu a fost surpinsă de nominalizarea echipei sale, ba chiar se aștepta după discuțiile pe care le-au avut în aceste zile în camp.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
”Nu este prima dată când sunt nominalizată am mai fost împreună și cu alți colegi, printre care ai ieșit Vera. Mă simt, nici nu știu cum mă simt, pur și simplu vreau să spun că am făcut tot ce am putut pe traseu, am dat tot ce e mai bun, în camp poate nu m-am descurcat cel mai bine, dar am încercat și cum va fi, va fi, dacă o fi să ies, ies eu, dacă va fi să iasă alticineva, va ieși altcineva.”,
În această seară, liniile de vot nu se vor mai deschide, având în vedere că cei de acasă au avut deja ocazia de a-și susține concurentul favorit din echipa Războinicilor. Astfel, Albert și Maria sunt cei doi concurenți care ar putea părăsi Survivor România 2021, ei fiind nominalizați spre eliminare de colegii lor.