În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 164 de cazuri noi de COVID-19, din 16.745 de teste efectuate. Numărul de cazuri noi este în scădere față de ieri, când fuseseră înregistrate 241 de cazuri noi. Alți 62 de români infectați cu noul coronavirus (SarS-Cov 2) au decedat față de ultimul bilanț, dintre care 26 de decese sunt din ultimele 4 luni. La ATI sunt internați în prezent 391 de pacienți COVID-19.
Până astăzi, 2 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.078.142 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).1.040.869 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 164 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor. Iată cum arată ăn prezent graficul incidenței cazurilor noi, realizat în baza raportărilor primite de CNCCI de la Direcțiile de Sănătate Publică:
Bilanț coronavirus 2 iunie 2021: 62 de decese, dar 26 din ultimele 4 luni
Până astăzi, 30.415 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 01.06.2021 (10:00) – 02.06.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 62 de decese (35 bărbați și 27 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Bacău, Bihor,Botoșani, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Hunedoara, Harghita, Ilfov, Ialomița, Iași, Mehedinți, Neamț, Prahova, Sibiu, Timiș și Municipiul București.
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
26 dintre aceste decese sunt anterioare intervalului mai sus menționat și au fost introduse în baza de date, la solicitarea Ministerului Sănătății, de către Direcțiile de Sănătate Publică din țară, în urma verificărilor efectuate.
Astfel, 1 deces s-a produs în luna septembrie 2020, 3 în luna octombrie 2020, 5 în luna noiembrie 2020, 14 în luna decembrie 2020, 2 în ianuarie 2021 și 1 în februarie 2021, în județele Botoșani, Călărași și Hunedoara.
Dintre cele 62 de decese, 3 au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 6 la categoria 50-59 de ani, 15 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 60-69 ani, 19 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 19 decese la categoria de vârstă peste 80 ani.
59 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 2.089. Dintre acestea, 391 sunt internate la ATI.