Sâmbăta aceasta, de la ora 15:00, în ”ROventura”, călătorie în Orașul – Cenușăreasă al litoralului românesc!

Autor: Daniela Iliuta
Actualizat: 01 oct 2021, 10:12

”ROventura” ne invită, sâmbăta aceasta, de la ora 15:00, să vizităm locul unde soarele "sărută" marea, altfel spus, în Orașul – Cenușăreasă al litoralului românesc, Năvodari.

George Mihai și Andreea Străvoiu au ascultat chemarea Mării și au ajuns la Năvodari, locul unde Laurentiu Duță, artist cunoscut de o țară întreagă, un cetățean de onoare și un veritabil ambasador al Dobrogei, le este ghid printre amintirile copilăriei sale petrecute pe litoral, pentru ca apoi să "poposim", pentru o petrecere pe cinste, pe primul yacht catamaran din România.

”ROventura”, sâmbăta, 12 iunie, de la ora 15:00, incursiune in Orașul – Cenușăreasă al litoralului românesc!

La granița dintre sălbăticia plajelor din Corbu sau Vadu și opulența celor din Mamaia, Năvodari,  se conturează a fi cea mai nouă destinație turistică de la malul Mării Negre și una dintre cele mai căutate. Iar asta se datorează și oamenilor care sfințesc locul. În zilele noastre, aici sunt zeci de mii de locuri de cazare, chiar cu vedere la mare.

Așa cum se spune, cel mai bine cunoști un loc prin oamenii săi de seamă, iar pentru Laurențiu, Năvodari înseamnă acasă, iar malul Mării Negre – locul de joacă din copilărie. 

Cel mai cunoscut năvodărean și unul dintre cei mai iubiți dobrogeni, artistul își confundă imaginea cu cea a comunității din nordul litoralului românesc și nu e puțin lucru ca, de peste 20 de ani, versurile tale să fie pe buzele românilor.

Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Roventurienii se despart, apoi, de plajele pregătite să-și aștepte iubitorii de băi de soare, pentru a ne purta pașii, împreună cu Laurențiu, prin inima orașului. Vizităm, de data aceasta, studioul artistului, un loc care poate fi considerat un altar al muzicii Dance din România, pentru că de aici au plecat, spre urechile oamenilor, sute de piese fredonate și astăzi.

Nu ratați sâmbăta aceasta, de la ora 15:00, o nouă ediție ”ROventura”, cu George Mihai și Andreea Străvoiu, la Kanal D.

Citeste si: Andreea Străvoiu și George Mihai au ascultat chemarea Mării și au ajuns la Năvodari! Laurentiu Duta, artist celebru, cetățean de onoare și un veritabil ambasador al Dobrogei, le-a fost ghid printre amintirile copilăriei petrecute pe litoral!

Citeste si: Sâmbăta aceasta, de la ora 15:00, în ”ROventura”: Incursiune de poveste pe plaiuri dobrogene