Fostul soț al Elodiei a fost găsit mort. Cauza morții urmează să fie stabilită

Autor: Marina Ionescu
Actualizat: 27 iul 2022, 16:05
Elodia Ghinescu
Sursa: cancan

Primul soț al Elodiei Ghinescu a fost găsit mort în casă. Acesta avea 45 de ani.

Fostul soț al avocatei Elodia Ghinescu a fost găsit mort în casă, la vârsta de 45 de ani. El lucra ca agent de poliție în Brașov și era și directorul sportiv al unui club local de fotbal.

Citeste si: Descoperiri socante in Caracal: ce au gasit anchetatorii sub casa lui Gheorghe Dinca

Fostul soț al Elodiei a fost găsit mort

Ciprian Mustață, fostul soţ al Elodiei, directorul sportiv al echipei de fotbal Olimpic Cetate Râşnov şi agent şef de poliție în Braşov, a fost găsit mort în casă. 

„Sincere condoleanţe familiei şi Dumnezeu să-l odihnească!”, au transmis cei de la Olimpic Cetate.  „Tragedie în lumea sportului! Ciprian Mustață, directorul sportiv al echipei de fotbal, Olimpic Cetate Râșnov și agent șef de poliție în Brașov, a decedat, astăzi, la vârsta de 45 de ani.

Ciprian Mustață era din 2015 la Râșnov pe postul de director sportiv. Sub conducerea sa, echipa de fotbal a orașului Râșnov a obținut performanța de a promova în Liga a 3 – a.

Sincere condoleanțe familiei și Dumnezeu să-l odihnească!”, a fost anunțul făcut, joi, de reprezentanții clubului, pe contul de Facebook.

Citeste si: Noi detalii socante in cazul Elodia Ghinescu: cum si-a ucis Cristian Cioaca sotia, un comisar sef a facut dezvaluirea

Fostul soţ al Elodiei avea probleme cardiace, însă cauza morții urmează să fie stabilită, în mod oficial, după efectuarea necropsiei. Ciprian Mustață avea două fetițe.

Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

„Fetițele lui aveau mare nevoie de el. Un tată, un coleg și un om deosebit”,  a declarat unul dintre colegii bărbatului.

Ciprian Mustață a fost primul soț al Elodiei Ghinescu. Cei doi au divorțat în 2002, după care avocata s-a recăsătorit cu polițistul Cristian Cioacă, condamnat pentru că ar fi ucis-o și ar fi ascuns cadavrul. Avocata Elodia Ghinescu a dispărut în noaptea de 29-30 august 2007.

Citeste si: Misterul disparitiei Elodiei la un pas de a fi elucidat? A disparut fara urma acum 10 ani si e poate, cea mai mare enigma a Romaniei! Unde este Elodia? E vie sau moarta?

„Am stat împreună patru luni, într-o garsonieră în Braşov. Apoi am hotărât să ne căsătorim. Am făcut cununia civilă la Braşov şi nunta în localitatea de unde sunt eu.

Toată această perioadă nu am avut nicio problemă. Totul s-a schimbat după ce l-a cunoscut pe Cioacă”,  povestea Ciprian Mustață în urmă cu ceva timp, despre despărțirea de prima soție.