5 cărţi pe care trebuie să le ai în bibliotecă

Author: Oana Iosif

Cum arată biblioteca ideală? Şi, mai ales, după ce reguli o construim? Care sunt reperele care ar trebui să ne îndrume şi să ne inspire în egală măsură? Între plenitudinea de recomandări din social media şi cele făcute de criticii cu experienţă în lumea literaturii, cum alegem astfel încât să găsim echilibrul perfect între ceea ce ne place să citim şi ceea ce ne-ar educa şi ajuta în viaţa de zi cu zi? Fără îndoială, putem ţine cont doar de motivele pentru care vrem să citim. Dacă motivul principal e relaxarea, atunci ne putem îndrepta cu uşurinţă către ficţiune, către serii care să ne amuze, să ne facă să călătorim spre ţări îndepărtate şi să trăim, cu sufletul, poveşti din cele mai frumoase. Dacă vrem să ne culturalizăm în vremea graniţelor care încă mai impun restricţii, albumele de artă şi cărţile de istorie sunt întotdeauna o alegere potrivită şi la îndemâna fiecăruia dintre noi. Orice alegem, pentru a descoperi cât mai mulţi autori pe gustul nostru, e nevoie să citim cât mai mult şi să ne formăm astfel preferinţe solide. În acelaşi timp, e bine să lăsăm o uşă deschisă pentru ce e nou, pentru recomandări venite din partea celor în care avem încredere sau pentru a ne lăsa uneori cuceriţi, pur şi simplu, de o copertă mult prea frumoasă pentru a nu deschide cartea.

Iată doar câteva recomandări disponibile în libraria online librarul.ro care ne pot ajuta să avem o bibliotecă "rotundă", complexă, întocmai ca un personaj cu personalitate profundă şi despre care o să vrem să aflăm mai multe chiar de la prima întâlnire:

Istoria artei de E. H. Gombrich

Un reprezentant de seamă în ce priveşte istoria artei, această carte vine să încununeze celelalte titluri din biblioteca noastră, să îşi vadă astfel "supuşii" de la înălţime şi să strălucească prin bogăţia informaţiilor pe care ni le oferă cu privire la tot ce a oferit arta mai de seamă de-a lungul secolelor. Profesorul Gombrich este reperul spre care ne îndreptăm, cu încredere, atunci când vrem să mergem la sigur spre acest teritoriu al frumosului, iar "Istoria artei" semnată de el poate fi acea carte exemplară pe care să o lăsăm la vedere pe una dintre măsuţele din living pentru a o răsfoi din când în când, lăsând-o şi la dispoziţia invitaţilor noştri care vor fi, cu siguranţă, curioşi.

Cu o pasiune neţărmurită pentru artă şi operele pe care le descrie, Gombrich oferă o carte devenită ea însăşi o operă de artă, un exemplar remarcabil care poate constitui un cadou în sine pe care să-l facem celor dragi sau celor care ştim că nu pot fi impresionaţi cu un cadou obişnuit.

Despre Istoria artei de E. H. Gombrich,  Neil MacGregor, director al National Gallery, Londra (1995), a spus: "Ca orice istoric de artă din generaţia mea, felul meu de a gândi pictura a fost în mare măsură modelat de Ernst Gombrich. Aveam 15 ani când am citit Istoria artei şi, la fel ca milioane de oameni după aceea, am simţit că mi s-a oferit harta unei ţări vaste şi, odată cu ea, încrederea de a explora mai multe, fără teama de a mă simţi copleşit". Alegeţi, cu încredere, aşadar, o carte excepţională pe care merită din plin să o aveţi în bibliotecă!

 

Viaţa şi importanţa grăsimii în organism de Dr. Sylvia Tara

Nu se poate să nu ne oprim şi asupra unui astfel de titlu, mai ales în contextul actual prin care trece lumea întreagă şi într-un moment în care ne dăm din nou seama cât de preţioasă e sănătatea fizică şi cât de multă grijă ar trebui să avem de organismul nostru.

Pornind de la principiul că organismul nostru e mult mai complex decât ne putem închipui, Dr. Sylvia Tara ne reaminteşte de ce ar trebui să avem grijă şi, mai ales, cum ar trebui să oferim organismului nostru ce este mai bun. În societatea modernă se vorbeşte des despre grăsimea din corp ca fiind inamicul nr. 1, însă această carte pătrunde în profunzimea subiectului şi ne învaţă care sunt informaţiile corecte, într-o manieră eficientă şi pe înţelesul tuturor. Să descoperim, aşadar, cum să facem cele mai bune alegeri pentru propria sănătate, să discernem între ştiinţă şi păreri nefondate şi să ne informăm dintr-o sursă sigură pentru a şti cum să ne protejăm sănătatea cât mai mult timp!

Povestiri cu tâlc de Rodica Chiriacescu

Pasionaţii de lectură simt, în general, că poveştile nu sunt doar pentru cei mici, astfel că volumul Povestiri cu tâlc de Rodica Chiriacescu şi-ar putea găsi cu succes locul pe rafturile din bibliotecile noastre chiar dacă nu avem mici cititori prin preajmă. Şi, pentru că se apropie toamna, nu vi se face dor de citit poveşti în tihnă, lângă un ceai îndulcit cu miere şi, eventual, lângă o pisică leneşă care se bucură de compania noastră? Rodica Chiriacescu are acest mare talent de a culege inspiraţie din lumea întreagă, de a ne face să cunoaştem personaje şi istorioare din cele mai diverse şi, mai ales, de a ne oferi, de fiecare dată, o lecţie preţioasă pe care să o luăm cu noi mai departe în viaţă, indiferent de vârstă. Să ne lăsăm, aşadar, cuceriţi de aceste povestiri cu tâlc şi pline de farmec şi să nu închidem uşa în nas copilăriei care nu ar trebui să aibă limită de vârstă.

Proiecte globale 2045 de Daniel Estulin

Într-un registru cu mult mai serios, cartea scrisă de Daniel Estulin, Proiecte globale 2045, face parte din categoria "marilor greoi" pe care îi aducem în bibliotecile noastre pentru a ne oferi perspective noi şi mai largi asupra lumii în care trăim. Dacă vrem să aruncăm o privire înspre viitorul politic şi economic al lumii, această carte explică, pas cu pas, pornind de la momentul prezent, care sunt acele schimbări esenţiale şi inevitabile care se vor răsfrânge asupra tuturor.

Bazată şi pe o parte care face referire la istoria omenirii, cartea de faţă reuşeşte să aducă în lumina reflectoarelor o criză actuală a capitalismului, susţinându-şi astfel concluziile uimitoare pe care le veţi descoperi citind-o. Mai mult, dacă aveţi prieteni pasionaţi de astfel de subiecte, cartea va fi un dar nepreţuit care îi va uimi peste măsură.  

Marile mistere ale picturii de Gerard Denizeau

Încheiem seria acestor recomandări demne de un cititor desăvârşit şi cu o bibliotecă pe măsură, întorcându-ne tot la un capitol esenţial din ceea ce reprezintă omenirea de-a lungul timpului. Marile mistere ale picturii de Gerard Denizeau reprezintă un volum de excepţie care atrage prin fiecare pagină şi prin subiectul ales care dezvăluie cele mai mari enigme şi labirinturi misterioase din inima picturilor faimoase în întreaga lume. Astfel, cele mai mari opere de artă închid în ele secrete, indicii, semnificaţii ascunse privirilor unor neiniţiaţi. Denizeau vine să ne înveţe, printr-o scriere fermecătoare, care sunt aceste enigme, cum ar trebui să privim indiciile pentru a înţelege secretele din spatele artei şi să pornim împreună în una dintre cele mai frumoase şi neobişnuite călătorii.

 

 


Robi pare că își dorește o relație cu Teodora, însă aceasta nu este atât de hotărâtă, iar sfaturile celor apropiați au făcut-o să păstreze distanța față de concurentul de la „Casa iubirii”.