Dacian Cioloș este fostul ministru al Agriculturii și comisar european pentru agricultură. Este o persoană activă pe scena politică din România, în prezent este copreședinte al formațiunii politice USR-PLUS. Fostul premier al României este un apropiat al președintelui francez Emmanuel Macron, totodată, este unul dintre cei mai echilibrați și influenți politicieni români. Însă, averea lui Dacian Cioloș este mai puțin cunoscută pe scena politică. Ce avere are politicianul?
Ce avere are Dacian Cioloș, fosul prim-ministru al României
Dacian Cioloș a fost prim-ministrul României în perioada 2015-2017, la momentul înaintării în funcție, politicianul și-a făcut publică declarația de avere. În 2015, Dacian Cioloș deținea un apartament și o casă în București, o casă de vacanță și un teren de 10.000 de metri pătrați la Mărișel, în județul Cluj, dar și peste 60.000 de euro în conturi și depozite deschise în Franța și în Belgia.
Tot din declarația sa de avere reiese că, fostul premier deține împreună cu soția sa, Valerie Cioloș, un apartament de peste 144 de metri pătrați, precum și o casă de 92 de metri pătrați pe care a achiziționat-o în 2002, ambele fiind în Capitală.
La acea vreme, Dacian Cioloș nu deținea nicio mașină și nici bijuteri isau obiecte de artă, însă a vândut un autoturism Nissan Qashqai în anul 2014, cu suma de 12.500
de euro.Politicianul avea peste 60.000 de euro în conturi și depozite deschise în Belgia, la Bruxelles, și în Franța. De asemenea, avea și suma de 20.447 de lei într-un cont deschis la București.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
În ceea ce privește veniturile copreședintelui USR PLUS, acesta preciza în 2015 că suma care îi intră în conturi este 132.400 de euro, obținută ca salariu de la Comisia Europeană, în primele zece luni ale anului. El a incasat de la Comisia Europeana si o indemnizatie "tranzitorie" de 16.084 de euro, pe doua luni.
Citeste si: Dacian Cioloș, invitat la “40 de întrebări cu Denise Rifai”, duminică, de la ora 22:00, la Kanal D
Dacian Cioloș, invitat la ”40 de întrebări cu Denise Rifai”
Dacian Cioloș este invitat într-un interviu de excepție în emisiunea lui Denise Rifai ”40 de întrebări”. Moderatoarea îl va supune pe fostul premier la o serie de întrebări despre cariera de om politic, dar și despre cum este Dacian Cioloș omul, despre decizii și întâmplări din spectrul politic.
Urmărește o ediție incendiară ”40 de întrebări cu Denise Rifai” în această duminică, de la ora 22:00, la Kanal D.