Deși multe persoane cred că o cunosc pe Monica Tatoiu, având în vedere că îi urmăresc toate aparițiile publice, puțini sunt cei care știu totul despre viața vedetei. O scurtă biografie a Monicăi Tatoiu dezvăluie aspecte despre care vedeta vorbește ceva mai rar, cum ar fi cele 3 căsnicii, cancerul pe care l-a învins, dar și detalii care țin de familie.
Biografie Monica Tatoiu. Ce vârstă are Monica Tatoiu?
În timp ce alte vedete încearcă pe cât posibil să își ascundă vârsta din buletin, Monica Tatoiu a fost de fiecare dată sinceră atunci când a venit vorba despre acest subiect. Vedeta s-a născut pe 21 iunie 1956, ceea ce înseamnă că are vârsta de 65 de ani. Monica Tatoiu s-a născut în Bocșa Montană, o zonă aflată în Caraș-Severin. O biografie rapidă a Monicăi Tatoiu arată că vedeta a acordat întotdeauna o atenție deosebită educației, încercând să își îmbunătățească cunoștințele.
Chiar dacă cifrele au făcut întotdeuna parte din viața ei și a avut mereu o slăbiciune pentru matematică, succesul l-a cunoscut în urma implicării sale în industria de beauty din România. Mai bine de 10 ani, Monica Tatoiu a condus o companie internațională de produse cosmetice și astfel a reușit să devină una dintre cele mai apreciate femei de afaceri din România.
De-a lungul timpului, Monica Tatoiu a militat pentru egalitatea de șanse și chiar și-a dorit o carieră politică, astfel că nu a ezitat să candideze la Primăria Capitalei în anul 2004.
Cum o chema pe Monica Tatoiu înainte de căsătorie și de câte ori s-a căsătorit vedeta?
A devenit cunoscută sub numele de Monica Tatoiu, astfel că sunt destul de puține persoane care știu că, de-a lungul timpului, Monica Tatoiu și-a schimbat de mai multe ori numele din buletin.
Înainte de căsătorie, vedeta purta numele Radivoiovici.Până să găsească persoana care să o completeze perfect, bărbatul alături de care să își întemeieze o familie, Monica Tatoiu a mai fost căsătorită de două ori. Primul mariaj a durat doar 3 luni de zile. Monica Tatoiu, la acel moment Monica Stoenescu, s-a căsătorit prima oară când era doar o studentă, în anul II de facultate.
A treia oară se pare că a fost cu noroc pentru Monica Tatoiu, astfel că din 1988, vedeta este căsătorită cu Victor Tatoiu.
Monica Tatoiu a recunoscut că este o fire dificilă, dar că cel de-al treilea soț a reușit să o înțeleagă pe deplin și să îi accepte felul de a fi, acesta fiind secretul căsniciei lor care durează de mai bine de 30 de ani.Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
Cine este fiul Monicăi Tatoiu? Drama prin care a trecut vedeta după ce a devenit mamă
Monica Tatoiu vorbește destul de rar despre familia ei. Deși apare mai tot timpul la TV, vedeta a reușit să își tină familia departe de lumina reflectoarelor. Cu toate acestea, Monica Tatoiu nu s-a ferit să spună că se mândrește cu fiul ei, Victor, un tânăr în vârstă de 27 de ani. Monica Tatoiu a investit foarte mult în educația fiului ei, iar rezultatele nu au întârziat să apară. Fiul Monicăi Tatoiu trăiește și lucrează în străinătate, acolo unde și-a construit o carieră de succes.
În momentul în care a devenit mamă, Monica Tatoiu s-a confruntat cu probleme grave de sănătate. Complicațiile au apărut după anestezia pe care o făcuse pentru operația de cezariană. Ulterior, vedeta a aflat că fiul ei se născuse cu un plămân nefuncțional, însă în cele din urmă problemele s-au rezolvat.
„9 martie 1994 era într-o marţi, la ora 9 în Spitalul Universitar. Am făcut cezariană de frică, era să mor de la anestezie. Copilul s-au născut cu un plămân nefuncţional. Doctorii mi-au spus că pot să mai încerc după. Am vrut să mor şi apoi m-am rugat. Şi am promis să fiu cuminte cum mama m-a învăţat şi nu am ascultat-o. Şi s-a făcut bine. Şi este master diver. E adult acum. Cu carte de muncă. Niciun sacrificiu nu este prea mare pentru puiul tău. Oricât de mare este tot pui rămâne. L-am învăţat tot ce m-au învăţat ai mei părinţi. E mai înţelept ca mine.”, a povestit Monica Tatoiu în urmă cu ceva timp.
Monica Tatoiu s-a luptat cu cancerul și a învins
Monica Tatoiu a avut probleme serioase de sănătate, încă de la o vârstă fragedă. Vedeta a povestit că a fost diagnosticată cu cancer de endometru la doar 20 de ani. Deși medicii i-au recomandat atunci operația, vedeta a ales să urmeze un tratament care, în cazul ei, a dat cele mai bune rezultate.
„Am luat tratamente hormonale la vremea respectiva. Au vrut sa-mi faca histerectomie totala, ca intrasera in panica, pentru ca la varsta aceea cancerul se propaga atat de rapid, ca mori intr-un an de zile. Dar am fost la un endocrinolog care mi-a dat un cocktail de anticonceptionale si cu tot felul de tratamente naturiste si, dupa vreo 7-8 luni de zile, boala n-a mai avansat, a ramas la nivelul respectiv. Era un chist, ajunsese la vreo 4 centimetri… Iar acum, recent, am avut o recidiva, am avut un chist care ajunsese la vreo 8 cm, dar a inceput sa se resoarba. Da. Am inceput tratamentul in martie si in iunie, cand m-am dus la doctor, deja toti parametri erau modificati in sensul bun.”, a povestit Monica Tatoiu pentru revistatango.ro.
După episodul din tinerețe, boala a recidivat, însă Monica Tatoiu a reușit din nou să stopeze cancerul cu ajutorul unui tratament naturist.
Monica Tatoiu va vorbi despre toate aceste aspecte legate de biografia ei, dar și despre alte subiecte controversate în emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai”. Emisiunea va fi difuzată duminică, 10 octombrie 2021, la Kanal D, începând cu ora 22:45.
Citeste si: Ce pensie primește lunar Monica Tatoiu. De ce sumă de bani se bucură femeia de afaceri