Fosta concurentă de la ”Bravo, ai stil!” a declarat că nu trece prin cea mai bună perioadă din viața ei, multe lucruri s-au adunat într-un timp foarte scurt, astfel o presiune constrângătoare s-a abătut asupra ei și a ajuns în punctul în care a cedat. Vedeta a recunoscut că se confruntă cu depresia postnatală, seara trecută, a fost un moment în care a simțit că nu mai poate și simțea nevoie de afecțiune din partea celor apropiați.
Emily Burghelea, destăinuri despre cea mai neagră perioadă din viața ei
Emily Burghelea este, de obicei, o persoană dezinvoltă care nu se lasa prea ușor afectată de lucruri, mai ales, atunci când dă de greu. Seara trecută, vedeta a postat pe rețelele de socializare o imagine în care plângea și a precizat în descrierea fotografiei că are nevoie de ajutor specializat.
Astăzi, vedeta a făcut primele declarații despre momentul de vulnerabilitate care a cuprins-o cu o seară înainte, aceasta a precizat că a simțit nevoie de afecțiune, de ajutor din partea celor apropiați. Aceasta a mai spus că, multe lucruri s-au adunat în ultima perioadă, astfel, a ajuns în punctul în care nu a mai putut controla nimic în jurul ei și a cedat.
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
Citeste si: EXCLUSIV! Emily Burghelea și-a creștinat fiica. Ce nume va purta fetița
"Aseară am trecut prin niște clipe în care efectiv simțeam că nu mai pot și știu că nici măcar nu trebuia să postez poza aia, doar că am simțit nevoie de afecțiune, de ajutor. Voiam ca toate prietenele mele să mă sune în același timp și ca toată lumea să înțeleagă că nu mai pot. Vreau să vă zic că am plâns până nu am putut. Și am plâns și citind comentariile voastre.
S-a instalat o presiune imensă asupra mea, odată cu începerea facultății, cu creșterea dinților Amedeei, odată cu toate lucrurile pe care le aveam de dus la bun sfârșit, grija pentru casă, grija pentru cei din jur, pentru tot.
Dar mi-am dat seama că norul ăsta negru pe care îl vedeam eu deasupra capului meu aseară poate fi influențat și de stările hormonale pe care o femeie le are după ce naște și după o discuție foarte lungă cu Andrei mă simt mai bine. Vreau să vă zic că nu este prima dată când pățesc treaba asta și sunt niște fluctuații uriașe de temperament. Câteodată sunt extrem de fericită, de activă, simt că pot să le fac pe toate, iar la 20 de minute distanță pot să fiu extrem de posomorâtă și cumva chestiile astea au fost ușor de manevrat până ieri. Din păcate, depresia post-partum, pe care am înțeles că o experimentez și eu chiar acum, afectează foarte multe femei. Multe dintre noi nici măcar nu ne dăm seama.", a declarat Emily Burghelea.