Prognoza meteo ANM duminică, 24 octombrie: Vremea se răcește considerabil în toată țara

Autor: Madalina Maftei

Vremea se raceste

Sursa: PixaBay

Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru ziua de duminică, 24 octombrie 2021. Vremea se răcește considerabil în toată țara.

Meteorologii au emis prognoza meteo pentru ziua de duminică, 24 octombrie. Vremea va fi rece pentru această perioadă în cea mai mare parte a țării.

Prognoză meteo ANM duminică, 24 octombrie

Potrivit ANM, în noaptea de sâmbătă spre duminică în Dobrogea și cea mai mare parte a Munteniei va fi înnorat și va ploua temporar, iar izolat cantitățile de apă depășesc 10...15

l/mp.

În zonele montane, în general la altitudini mai mari de peste 1400 m, se vor semnala, trecător, precipitații slabe mixte. Vântul va sufla slab și moderat cu intensificări la munte, în special în zona înaltă a Carpaților Meridionali, unde la rafală se vor depăși 60...70 km/h, iar local în regiunile sudice și sude-estice. Temperaturile minime se vor încadra între -1 și 11 grade, cu cele mai ridicate valori pe litoral.

Izolat vor fi condiții de ceață.

Cerul va fi seni în regiunile vestice, iar în celelalte zone va fi variabil, cu înnorări temporare în nord-est, iar pe parcursul zilei și în sud și sud-est, dar numai izolat vor mai fi condiții să plouă slab. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare în Moldova și Dobrogea, precum și la munte, cu precădere pe creste.

Temperaturile maxime atinse în ziua de duminică se încadrează între 8 și 17 grade, cele mai mari valori se vor înregistra în vestul Olteniei, iar cele minime între -5 și 4 grade. Dimineața și noaptea, izolat îndeosebi în centrul țării se va forma ceață.

Citeste si: Prognoza meteo ANM vineri, 22 octombrie 2021: Vremea continuă să fie caldă! Temperaturi mari!

Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Prognoza meteo București

Vreme se va răci față de ziua de sâmbătă. Cerul va avea unele înnorări, mai ales în prima parte a zilei, apoi se va degaja treptat devenind mai mult senin. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 15 grade, iar cea minimă va fi de 2...3 grade, mai coborâtă în zona preorășenească spre 0 grade.

Citeste si: Prognoza meteo ANM sâmbătă, 23 octombrie 2021: Vremea se strică și vin ploile!