Petrică Mîțu Stoian ar fi putut trăi? Carmen Harra: „Dacă ajungea la spital, măcar cu câteva ore înainte, acum trăia”

Autor: Lavinia Medrea

Petrică Mîțu Stoian ar fi putut trăi? Carmen Harra: „Dacă ajungea la spital, măcar cu câteva ore înainte, acum trăia”

Sursa: Facebook Petrică Mîțu Stoian

Interpretul de muzică populară Petrică Mîțu Stoian s-a stins din viață sâmbătă, 6 noiembrie, în urma unor barotraume cauzate de un tratament post-COVID, găsite cu ajutorul necropsiei. Rezultatele au apărut astăzi și a fost deschis de către procurori dosar penal pentru ucidere din culpă.

Petrică Mîțu Stoian a murit la vârsta de 61 de ani, sâmbătă, în urma unui tratament post-COVID-19. Carmen Harra spune că regretatul interpret de muzică populară mai avea șanse să trăiască dacă ar fi ajuns mai devreme la spital. În plus, Carmen Harra a declarat că vârsta la care ar fi trebuit să moară Petrică Mîțu Stoian era de 79 de ani.

Carmen Harra, preziceri despre Petrică Mîțu Stoian: „Dacă ajungea la spital, măcar cu câteva ore înainte, acum trăia”

„Codificarea lui arată că putea trăi până la 79 de ani. La 61 de ani apare, într-adevăr, o cumpănă (are cifra 7 în codul destinului, 6+1=7) pe care însă o putea depăși dacă acționa la timp. Dacă ajungea la spital, măcar cu câteva ore înainte, acum trăia. Avea plămânii foarte afectați după covid și avea nevoie urgenta de tratament specializat, terapia cu ozon nu a fost cea mai inspirată decizie pentru starea lui”,  a declarat Carmen Harra.

Citeste si: Artiștii din România, devastați după moartea lui Petrică Mâțu Stoian. Ce mesaje au apărut în mediul online?

Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Petrică Mîțu Stoian a simțit că urmează să părăsească lumea celor vii

Carmen Harra spune că Petrică Mîțu Stoian ar fi știut că urmează să moară, deoarece începuse să-și îngrijească locul de veci de când era viu. Petrică Mîțu Stoian va fi înmormântat la Cimitirul Ungureni din Craiova mâine, 10 septembrie.

Citeste si: Impresarul lui Petrică Mîțu Stoian răbufnește la adresa Niculinei Stoican: "A plecat din cauza ei, il teroriza, îl umilea"

„A avut premoniția unei cumpene în viața lui și s-a pregătit de moarte, așa se explică grija din ultima perioadă pentru locul lui de veci. El se simțea foarte obosit, chiar dacă aparent era bine și încerca să își reia activitatea normală. Îmi pare rău pentru el, a fost un artist foarte talentat și putea să trăiască și să ne încânte, mai departe, până la 79 de ani.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!” , a mai spus Carmen Harra.