Jean de la Craiova face dezvăluiri inedite la “40 de întrebări cu Denise Rifai” Drumul de la copilăria grea, marcată de sărăcie, până la succesul uluitor

Autor: Oana Picerea
Actualizat: 22 nov 2021, 09:13

Jean de la Craiova este invitatul lui Denise Rifai 

Sursa: Captură KANAL D

”De ce v-ați abandonat copilul?”, ”Au luat-o maneliștii pe un drum greșit?”, ”Cât a plătit Borcea pentru maneaua Câinilor roșii?”, ”Sunteți dependent de jocurile de noroc?” - câteva dintre întrebările la care artistul va trebui să răspundă

Jean de la Craiova (Jean Dumitrache), celebrul cântăreț de muzica lautărească și manele din România, este invitat duminica aceasta, de la ora  22:30,  în emisiunea “40 de întrebări cu Denise Rifai”, la Kanal D.

Jean de la Craiova este invitatul lui Denise Rifai

Artistul este pregătit să ofere telespectatorilor detalii inedite în ceea ce privește viața personală și cariera sa.  Puțină lume știe că Jean de la Craiova, acum în vârstă de 51 de ani, nu este oltean, chiar dacă numele de scenă ar putea indica acest lucru; de fapt, artistul s-a născut și

a crescut în cartierul bucureștean Pantelimon. Viața sa a avut, de-a lungul anilor, suișuri și coborâșuri, Jean de la Craiova trăind o copilărie grea, marcată de sărăcie, iar despre aceste aspecte, dar și despre multe altele, neștiute de mulți dintre telespectatori, va vorbi artistul în ediția de duminică a emisiunii ”40 de întrebări cu Denise Rifai”. 

Citeste si: Il cheama Jean sau Jeana de la Craiova? Celebrul cantaret i-a facut lui Teo o dezvaluire intima despre copilaria lui

La începutul carierei, Jean de la Craiova a fost chitarist într-o formație lăutărească pentru ca mai apoi să devină solistul trupei. Pe micul ecran, Jean de la Craiova a cunoscut cu adevărat popularitatea în urma participării în cadrul unei emisiuni de dans și a câștigat simpatia telespectatorilor cu expresia < Vă pupă, Jean! >

Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

În prezent, melodiile lui Jean de la Craiova adună milioane de vizualizări pe YouTube, iar în plan personal, artistul este căsătorit de 27 de ani, are doi copii, Alexandru și Sabrina și este … bunic.

”Cine a inventat expresia < Vă pupă Jean! >?,   ”Câți ani ați răbdat de foame?”, ”V-ați simțit vreodată inferior în fața prietenilor cu bani?”, ”De ce v-ați abandonat copilul?”, ”Au luat-o maneliștii pe un drum greșit?”, ”Cât a plătit Borcea pentru maneaua < Câinilor roșii >?”, ”Sunteți dependent de jocurile de

noroc?”,   acestea sunt doar câteva dintre întrebările la care renumitul artist va trebui sa răspundă în ediția de duminică, a emisiunii ”40 de întrebări cu Denise Rifai”, difuzată de la ora  22:30,  la Kanal D.  

Nu ratați o nouă ediție a emisiunii ”40 de întrebări cu Denise Rifai”, duminică, 21 noiembrie, de la ora  22:30,  la Kanal D.

Citeste si: Jean de la Craiova, bulversat de formele apetisante ale Vicai Blochina!