Carmen de la Sălciua, acuzată că nu are credință în Dumnezeu, a pus piciorul în prag: „Ce curaj ai să te duci în biserică, știind că ai despărțit o familie?”

Autor: Lavinia Medrea
Actualizat: 01 dec 2021, 17:04

Carmen de la Sălciua

Sursa: Instagram Carmen de la Sălciua

Carmen de la Sălciua a răspuns răutăților urmăritorilor ei, după ce unul dintre aceștia s-a legat de credința ei în Dumnezeu și a acuzat-o că a despărțit o familie.

Carmen de la Sălciua este mereu activă pe rețelele de socializare și nu ezită să-i pună la curent pe urmăritorii și ascultătorii ei cu aproape tot ce se întâmplă în viața ei. Cu toate că artista primește numeroase mesaje și comentarii frumoase și încurajatoare, Carmen de la Sălciua are parte și de răutăți din când în când.

Carmen de la Sălciua, acuzată că nu are credință: „Ce curaj ai să te duci în biserică, știind că ai despărțit o familie?” 

În general, Carmen de la Sălciua nu răspunde răutăților, dar, de data aceasta, cântăreața a ținut să răspundă la o întrebare care punea la îndoială credința ei în Dumnezeu, Se știe deja că artista este o persoană foarte credincioasă, crede în Dumnezeu și merge des la biserică.

„Ce curaj ai să te duci la biserică, știind că ai despărțit o familie?”, a fost întrebarea pe care Carmen de la Sălciua a primit-o.

Citeste si: Carmen de la Sălciua, noi dezvăluiri despre relația cu noul iubit: „Îmi pun fericirea pe primul loc”

Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Asta știi dumneata! Eu știu altceva”, a răspuns artista. Carmen a fost foarte respectuoasă și diplomată, chiar dacă întrebarea a deranjat-o. Carmen de la Sălciua încă are parte de comentarii urâcioase legate de relația ei cu Marian Corcheș, un bărbat care se află în proces de divorț.

Cei doi au planuri de viitor împreună, care se vor concretiza imediat cum Marian va divorța de fosta lui soție.

Carmen de la Sălciua trăiește o poveste de dragoste perfectă alături de iubitul ei, Marian Corcheș

Citeste si: Cine este Marian, afaceristul care a cerut-o în căsătorie în direct pe Carmen de la Sălciua: "Ne știm de opt ani!"

Celebra artistă a precizat de nenumărate ori cât de bine merge relația dintre ea și Marian Corcheș, iubitul ei, care urmează să divorțeze de femeia care i-a fost soție ani la rând.

Carmen de la Sălciua nu a avut nicio legătură cu divorțul dintre Marian și fosta lui soție, pentru că acesta a depus actele de divorț cu mult timp înainte să înceapă relația cu cântăreața.