Lista țărilor cu risc epidemiologic, actualizată! Franța și Portugalia intră în zona roșie, Spania în zona galbenă!

Autor: Andrei Ionescu
Actualizat: 03 sep 2022, 05:30

Lista țărilor cu risc epidemiologic, actualizată

Sursa: pexels.com

Franța și Portugalia vor intra pe lista roșie, iar Spania în lista galbenă în lista actualizată a țărilor cu risc epidemiologic din decembrie 2021.

Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a aprobat în ședința de astăzi, 3 decembrie, noua listă a țărilor cu risc epidemiologic ridicat. Potrivit deciziei de astăzi a CNSU, Franța și Portugalia vor intra pe lista roșie, iar Spania va face parte din țările aflate în lista galbenă, după creșterea incidenței cazurilor de Covid 19 în respectivele țări.

Lista țărilor cu risc epidemiologic decembrie 2021

În zona roșie  vor intra Franța, Portugalia, Mauritius și Insulele Mariane de Nord.

În zona galbenă:
• din zona roșie, în urma scăderii incidenței: Bosnia și Herțegovina, Macedonia de Nord, Republica Moldova, Mongolia și Belize;
• din zona verde, în urma creșterii incidenței: Spania, Suedia, Vietnam și Brunei Darussalam;

În zona verde vor intra: Guam, Guyana, Suriname, Insulele Virgine ale Statelor Unite și Insulele Turks și Caicos.

Citeste si: Vaccinul anti-Covid, principala armă în lupta împotriva pandemiei. Imunizarea ar putea fi necesară în fiecare an

România, 1.673 de cazuri noi în ultimele 24 de ore

România a înregistrat în ultimele 24 de ore 1.673 de noi cazuri de Covid 19 și 183 decese asociate virusului SarS-Cov 2. Au fost, totodată, raportate alte 23 de decese anterioare.

Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Dintre cele 206 decese raportate în 3 decembrie 2021, două au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 3 la categoria de vârstă 40-49 ani, 18 la categoria de vârstă 50-59 ani, 41 la categoria de vârstă 60-69 ani, 72 la categoria de vârstă

70-79 ani și 70 la categoria de vârstă peste 80 ani.

196 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, doi pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 8 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 6.397. Dintre acestea, 1.031 sunt internate la ATI.

Dintre cei 1.031 pacienți internați la ATI, 86 au certificat care atestă vaccinarea. Din totalul pacienților internați, 116 sunt minori, 109 fiind internați în secții și 7 la ATI.

România a ajuns la 1.783.630 de cazuri de infectare cu noul coronavirus de la începutul pandemiei în țara noastră. 1.695.283 de pacienți au fost declarați vindecați. 

Până astăzi, 56.890 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

Citeste si: Bilanț coronavirus vineri, 3 decembrie 2021: 1.673 de cazuri noi. Număr mare de decese în ultimele 24 de ore