Revelion 2022: De ce nu se țin petreceri în aer liber în București după relaxarea restricțiilor! Nicușor Dan a explicat motivul

Autor: Andrei Ionescu
Actualizat: 15 sep 2022, 01:00

Petrecere Anul Nou

Sursa: pexels.com

Chiar dacă autoritățile au decis relaxarea restricțiilor de sărbători, de Revelion 2022 nu se vor ține spectacole în aer liber în București.

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a fost întrebat de către o jurnalistă de ce nu se vor ține petreceri în noaptea de Revelion 2022 în Capitală din moment ce restricțiile au fost relaxate pe 8 decembrie de către autorități.

„Sunt Anca Murgoci, redactor www.dcnews.ro. Avem o întrebare pentru domnul primar Nicușor Dan. Dat fiind faptul că s-au ridicat restricțiile cu privire la organizarea de evenimente în aer liber specifice Revelionului, Primăria București va organiza un eveniment în aer liber, în Piața Constituției- sau alt loc? Va fi vreun concert în noaptea dintre ani în București, în aer liber,

organizat de Primăria București? Dacă da, vă rog să ne dați mai multe detalii despre eveniment- cine va cânta la concert și alte detalii. Dacă nu, vă rog să ne spuneți motivul”, a fost întrebarea DC News.

Nicușor Dan a explicat lipsa evenimentelor în aer liber în noaptea de Revelion în Capitală prin faptul că nu mai este timp ca acestea să fie organizate.

„Primăria Municipiului București nu va organiza anul acesta spectacole de Revelion.  Primarul General, Nicușor Dan, a explicat că noile condiții de participare la evenimente publice au fost anunțate la începutul lunii decembrie, ceea ce înseamnă că nu a mai fost timp pentru organizarea acestora. 

Primarul General a mai declarat că operatorii privați care doresc să organizeze spectacole de Anul Nou o pot face, după plata taxelor necesare și conform legislației în vigoare”, a fost răspunsul pe care Primăria Capitalei l-a oferit la solicitarea DC News.

Citeste si: Lista completă a restricțiilor și măsurilor de relaxare impuse de Sărbători! Hotărârea de Guvern a fost publicată în Monitorul Oficial

Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Relaxări restricții de sărbători: Purtarea măștii în spațiul deschis doar în zone aglomerate, localuri și restaurante funcționabile la 50% din capacitate, eliminarea restricțiilor de circulați

Guvernul a luat pe 7 decembrie 2021 decizia de a relaxa anumite restricții în condițiile în care rata incidenței cazurilor de Covid 19 a scăzut în ultima perioadă.

Iată ce relaxări ale restricțiilor a decis CNSU pe 7 decembrie 2021:

- eliminarea interdicțiilor de circulație a persoanelor;
- creșterea intervalului orar în care este permisă desfășurarea activităților cu publicul pentru toți operatorii economici, inclusiv pentru competițiile sportive și activitățile cultural artistice între 05:00-22:00;
- eliminarea obligativității purtării măștii de protecție  pentru toate spațiile publice deschise neaglomerate;
- eliminarea restricțiilor referitoare la programul operatorilor economici de tipul restaurantelor și cafenelelor în perioadele 24.12.2021-25.12.2021

și 31.12.2021 – 01.01.2022;
- permiterea accesului în cadrul operatorilor care comercializează produse nealimentare, centrelor și parcurilor comerciale, și pentru persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR sau antigen rapid;
- permiterea cazării în structurile de primire turistice și pentru persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR sau antigen rapid;
- permiterea accesului tuturor persoanelor în cadrul spațiilor de comercializare  a produselor nealimentare, cu suprafața mai mică sau egală de 200 mp, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp/persoană.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a explicat relaxarea măsurilor prin faptul că se elimină discriminarea, prin faptul că ne aflăm într-o perioadă de scădere a incidenței cazurilor și prin faptul că, în această perioadă, restricțiile dure oricum nu ar fi respectate.

„Decât să avem reguli dure care nu sunt respectate e mai bine sa avem o relaxare cu o respectarea riguroasă a acestor reguli. În paralel ne pregătim și pentru situația apariției noii tulpini.(...) Faptul că avem patru zile, 24 și 25 decembrie, 31 și 1 ianuarie în care manifestările în aer liber pot fi organizate fără limitări, nu înseamnă că trebuie să transformăm aceste manifestări în vectori de transmitere.

Nu ne dorim sancționarea, nu este cheia succesului, dar unde se impune aceste lucruri, vor fi puse în aplicare. Eu cred că principalii avocați ai respectării măsurilor trebuie să fie operatorii economici. Ei trebuie să asigure respectarea tuturor măsurilor la toate tipurile de activități pe care le realizează”, a declarat, la TV, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

Citeste si: La târgul de Crăciun, ca la pomul lăudat! Sute de oameni au stat la cozi kilometrice pentru a intra în târgurile organizate în marile orașe din țară!