Republica Moldova își dorește să adere la Uniunea Europeană, a declarat Maia Sandu. Decizia a fost deja împărtășită Rusiei.
Republica Moldova aspiră să adere la Uniunea Europeană! Maia Sandu a comunicat deja Rusiei această decizie
Declarațiile Maiei Sandu dintr-un interviu pentru Reuters au fost extrem de clare privind cursul pro-occidental al Republicii Moldova. După ce Republica Moldova și-a obținut independența față de Uniunea Sovietică în 1991, pro-rușii și prio-europenii s-au luptat pentru control.
Partidul reformist al Maiei Sandu a obținut o victorie detașată în alegerile parlamentare din iulie. Aceasta este văzută în Republica Moldova ca un simbol al schimbării.
În cadrul unui summit cu participarea UE și a altor state est-europene printre care și Ucraina, Maia Sandu a declarat că Rusia îi face dificilă viața Republicii Moldova, cu prețuri mai mari pentru gazele naturale.
Cum a reacționat Rusia, după ce Maia Sandu a anunțat că Republica Moldova vrea să adere la UE
Maia Sandu a declarat că, într-o zi, își dorește ca Republica Moldova să devină membră a Uniunii Europene, iar această decizie i-a fost transmisă și Rusiei
”Ne-ar plăcea să ajungem acolo preferabil mai devreme decât mai târziu”, a afirmat Sandu în cadrul unui interviu.
Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
Maia Sandu a fost întrebată, în cadrul unui interviu, dacă Rusia va permite aderarea la UE, Maia Sandu a răspuns că le-a spus oficialilor ruşi că modelul blocului Celor 27 este cel de urmat pentru ţară.
“Vom insista că este alegerea noastră (aderarea la UE) şi ne-ar plăcea ca alte ţări să respecte această alegere”, a subliniat ea.
Citeste si: Lista țărilor cu risc epidemiologic a fost actualizată. România și Bulgaria se află în zona roșie
Şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell, a acuzat Moscova în octombrie că se foloseşte de gazul natural pentru a intimida Republica Moldova, o acuzaţie pe care Kremlinul o respinge.
Președintele Republicii Moldova a calificat noul contract pe cinci ani semnat de guvernul de la Chişinău cu Gazprom drept “rezonabil”, dar a spus că Moscova le-a acordat “preţuri preferenţiale” aliaţilor apropiaţi.
Guvernul de la Chişinău va contesta solicitarea Gazprom de pe 30 octombrie de plată a unor datorii de 709 milioane de dolari, a spus Maia Sandu.