Berguzar Korel, decizie radicală! La ce a renunțat proaspăta mămică! Iată ce mesaj emoționant a transmis pe contul ei de socializare

Autor: Daniela Iliuta
video Foto(6)

Berguzar Korel a adus pe lume recent cel de-al treilea copil și este o mămică fericită și împlinită.

Îndrăgitii actori Berguzar Korel și Halit Ergenc au devenit părinți pentru a treia oară în urmă cu aproape două luni și sunt extrem de fericiți și împliniți, deoarece își doreau încă de când și-au unit destinele să aibă o familie numeroasă și unită.

Berguzar Korel, decizie radicală! La ce a renunțat proaspăta mămică!

Celebrii actori Berguzar Korel și Halit Ergenc au format un cuplu de pe vremea în care filmau împreună pentru serialul 1001 de nopți, în 2006, iar treptat cei doi actori s-au îndrăgostit și au decis să aibă o

relație de iubire și în realitate. În 2009 cei doi îndrăgostiți au decis să se căsătorească și să își întemeieze o familie împreună, încă de atunci și-au dorit să aibă o familie mare și frumoasă.

Cununia și petrecerea de nuntă au avut loc în Istanbul, într-un cadru de vis, alături de rude, prieteni și mulți colegi de breaslă. În 2010 a venit pe lume primul lor băiețel, pe care au ales să-l numească Ali.

De atunci cei doi soți Berguzar și Halit Ergenc și-au propus să mai aibă copii pentru a formă cât mai curând o familie numeroasă. Însă au urmat câțiva ani în care cei doi actori s-au dedicat mult carierei lor.
În 2019, Berguzar Korel și anunțat fanii că este însărcinată cu cel de-al doilea copil, care este tot un băiețel, pe nume Han, iar recent, în luna noiembrie celebra actrița a adus pe lume și o fetiță frumoasă și sănătoasă.
Micuța Leyla le-a adus o mare împlinire celor doi părinți deoarece aceștia și-au dorit mult să aibă și o fetiță.

De curând, Berguzar Korel a publicat pe contul ei de socializare un mesaj emoționant prin care își exprimă trăirile în această perioada superbă a finalului de an, când se face bilanțul tuturor lucrurilor.

Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Citeste si: Prima imagine cu bebelușul celebrilor actori Berguzar Korel și Halit Ergenc! Cum arată micuța Leyla la doar trei săptămâni de la naștere!

"Mi-am promis că în această lăuzie nu mă voi rupe de viață. Doi ani în care nu ies din casă și împrejurimi, dar mie îmi e de ajuns.Sunt fericită. Am scăpat de lucrurile inutile și oamenii inutili, mintea îmi e liniștită.

Când mă refer la lucruri, de pildă pantalonii în care doar mâna îmi mai încape.
Odată cu îmbrăcămintea mărimea zero a vremurilor în care am muncit nebunește, am obosit și niciodată nu m-am simțit suficientă, i-am trimis spre infinit și pe cei care m-au făcut să mă simt așa, pe cei care au exploatat ceea ce există.
Nu am păstrat nici oamenii, nici jeanșii cu gândul că într-o zi îmi va fi dor sau voi dori să-i îmbrac.
Schimbare, transformare. Sunt fericită și mult mai ușoară cu 15 kg în plus față de cea veche. 
Această contradicție mă face mai fericită că niciodată.
Așa este mereu luna decembrie pentru mine, luna în care îmi pun întrebări, îmi cer socoteală, îmi iau rămas bun și deschid brațele fericirii. Un an nou… O nouă viață…", potrivit viatacuaromadecafea.com

Citeste si: Berguzar Korel, cel mai frumos cadou pentru micuța Leyla, la împlinirea a 40 de zile! Iată cum arată proaspăta mămică!