Prognoza meteo ANM vineri, 7 ianuarie 2022. Răcire accentuată a vremii la final de săptămână și precipitații sub formă de ninsoare

Autor: Bianca Hriscu
Actualizat: 06 oct 2022, 03:40

Prognoza meteo pentru vineri, 7 ianuarie 2022

Sursa: canva.com

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță că iarna revine în mai multe zone ale țării. Iată prognoza meteo ANM pentru ziua de vineri, 7 ianuarie 2022.

Meteorologii anunță că după mai multe zile cu atmosferă de primăvară, iarna își va intra din nou în drepturi. Vremea se va răci la nivelul întregii țări, iar în zonele montane vor cădea din nou precipitații sub formă de ninsoare. 

Prognoza meteo ANM vineri, 7 ianuarie 2022. Cum va fi vremea la nivelul întregii țări?

La final de săptămână, Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță că vremea va fi destul de mohorâtă, iar temperaturile se vor afla în scădere.

Chiar și în regiunile sudice și sud-estice, acolo unde s-au înregistrat cele mai mari temperaturi, vremea se va răci în cursul zilei de vineri. Minimele termice se vor situa între 0 și -7 grade, în timp ce maximele vor fi cuprinse între -1 și 8 grade.

Vineri, cerul va fi mai mult acoperit de nori, iar treptat își vor face apariția și precipitațiile. La munte sunt anunțate ninsori și se va depune strat nou de zăpadă, iar în restul teritoriului, precipitațiile vor fi în special sub formă de ploaie. 

După ce în ultimele zile vântul a suflat cu putere, fiind emise mai multe avertizări meteo de vânt puternic, vineri, doar în zonele montane vântul va mai prezenta intensificări. Izolat, pot să mai apară intensificări ale vântului și în centrul, sudul și estul țării.

Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

La final de săptămână, temperaturile se vor apropia de normalul perioadei, asta după ce mai multe zile la rând s-au înregistrat maxime neobișnuite pentru data din calendar. 

Citeste si: Specialiștii în meteorologie au făcut un anunț sumbru! Anul 2022 va fi unul dintre cei mai călduroși ani din istorie

Vremea în București vineri, 7 ianuarie 2022

De la 15 grade, temperatură înregistrată în timpul zilei de joi, maxima termică va coborî până la 5 grade la București, în cursul zilei de vineri. Vremea va fi mohorâtă și pot să mai apară ploi de scurtă durată. Noaptea, minima se va situa în jurul valorii de 0 grade și vor mai fi averse de ploaie. 

Vremea în Brașov vineri, 7 ianuarie 2022

O răcire accentuată a vremii este anunțată de meteorologi și la Brașov. Vineri, maxima nu va urca mai mult de 3 grade, astfel că va fi cu 7 grade mai frig decât în ziua precedentă. Deși cerul va fi mai mult noros, în timpul zilei nu vor fi șanse de precipitații.

Noaptea, minima va fi de -2 grade și vor fi ninsori slabe. 

Vremea în Iași vineri, 7 ianuarie 2022

La Iași, deși se va face mai frig, pe parcursul zilei va fi predominant însorit. Temperatura maximă va fi de doar 1 grad, în timp ce minima din timpul nopții va coborî până la -4 grade. După lăsarea serii se vor aduna și norii, însă nu va ploua. 

Citeste si: România va fi lovită de o iarnă friguroasă! Ce anunț a făcut Administrația Națională de Meteorologie