Conform legislației în vigoare, pot cere o majorare salarială părinții care își desfășoară activitatea în anumite domenii și nu pot beneficia de zile libere la închiderea școlilor
Românii care pot primi o majorare salarială în 2022.
Luni, 17 ianuarie, în Monitorul Oficial a apărut Ordinul MS nr. 83/2022, care stabilește regulile prin care angajații din sănătate pot solicita o mărire de salariu atunci când școlile în care învață copiii lor se închid.
Această majorare salarială nu se face de mai multe ori, ci o singură dată, indiferent de numărul de copii înscriși în cadrul școlilor, grădinițelor sau creșelor.
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
Citeste si: Grevă în școlile din România. Profesorii nu vor face ore în intervalul 11:00-13:00
Prin OUG 110/2021, apărută la început de octombrie, se stabilea că unul dintre părinții copiilor cu vârste de până la 12 ani va primi zile libere pentru supravegherea acestuia la suspendarea cursurilor cu prezență fizică în școli. Același act normativ mai prevede și că persoanele care lucrează în unitățile sanitare publice pot beneficia, la cerere, de câteva zile libere (în mod evident, doar cu aprobarea angajatorului).
Conform documentului menționat mai sus, prin părinte se înțelege:
- părintele natural al copilului;
- persoana care a adoptat copilul;
- cel care are copilul încredințat în vederea adopției;
- persoana care are copilul în plasament sau sub tutelă;
- cel care se ocupă de întreținerea copilului pe perioada absenței părinților sau a tutorelui legal.
Care sunt documentele necesare pentru solicitarea majorării salariale
Părinții care își desfășoară activitatea în unitățile sanitare și vor să solicite această majorare salarială trebuie să depună o cerere de acordare a acesteia până cel târziu în data de 3 a lunii curente pentru luna precedentă.
Totodată, cererea trebuie să fie însoțită de mai multe documente, după cum urmează:
- copie după actul de identitate al solicitantului;
- copie după certificatul de naștere al copilului (sau certificatele în cazul mai multor copii);
- după caz, certificatul de încadrare în grad de handicap a copilului sau a adultului în vârstă de până la 26 de ani (copie);
- după caz, adeverință eliberată de medicul de familie sau de medicul specialist (copie);
- declarația pe propria răspundere a celuilalt părinte, care să ateste că, pentru aceeași perioadă, acesta nu a solicitat la locul de muncă zilele libere ce i s-ar cuveni;
- declarație pe propria răspundere a solicitantului, care cuprinde și angajamentul de a restitui sumele încasate cu titlu necuvenit;
- după caz, cererea de acordare de zile libere care nu a fost aprobată de conducerea unității;
- după caz, decizia conducerii unității/instituției de învățământ prin care a fost stabilită limitarea sau suspendarea activităților didactice care presupun prezența fizică a copiilor în unitatea de învățământ ca urmare a apariției cazurilor de îmbolnăvire în unitatea de învățământ (copie).