Greva STB continuă: Liderul de sindicat Vasile Petrariu își anunță demisia din PSD!

Autor: Andrei Ionescu

Vasile Petrariu și-a dat demisia din PSD

Sursa: Sindicatul Transportatorilor din Bucuresti

Greva STB continuă, iar luni, 24 ianuarie 2022 doar 20% dintre șoferi au ieșit pe traseu. Liderul de sindicat Vasile Petrariu și-a anunțat demisia din PSD.

Greva STB nu încetează nici luni, 24 ianuarie 2022, deși Tribunalul București a decis că este ilegală și a dispus reluarea imediată a activității.

Luni, 24 ianuarie 2022 doar 20% dintre șoferi au ieșit pe traseu. 

Liderul de sindicat, Vasile Petrariu, și-a anunțat demisia din PSD, explicând, pe contul său de Facebook, că greva angajaților nu are conotație politică.

"Oamenii sunt conștienți că amenințările, șantajul îi determină să fie mai mobilizați.

Cei care ne amenință ar face bine să vină cu o soluție. Mesajele transmise escaladează conflictul.

Astăzi îmi dau demisia din funcția de consilier general și din Partidul Social Democrat. Acest protest nu are nicio conotație politică", a anunțat, pe contul său de Facebook, liderul de sindicat Vasile Petrariu.

Liderul de sindicat Vasile Petrariu a precizat, totodată, că marți, 25 ianuarie 2022 pe traseu se vor afla doar 10% dintre șoferi pe traseu.

Citeste si: Percheziţii DNA la Primăria Capitalei. Nicuşor Dan susține că nu cunoaște motivul

Nicușor Dan: Condamn inconştienţa şi tupeul sindicalistului Vasile Petrariu

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, i-a acuzat pe liderul de sindicat Vasile Petrariu și pe fostul primar general al Capitalei, Gabriela Firea, pentru greva STB. 

Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

"Mulți angajați STB și-au reluat azi activitatea. Am avut pe traseu 65% dintre tramvaie și troleibuze și un număr mic de autobuze. Salut decizia celor care au înțeles că rezolvarea problemelor se face prin dialog, respectând legea.

Sunt mult mai mulți șoferi și vatmani care ar fi ieșit azi la lucru dacă n-ar fi fost intimidați de sindicat. Înțeleg că e greu, după ani de zile în care nimeni nu te-a apărat în fața sindicatului, care decidea tot, să crezi că i te poți opune.

O spun cu toată responsabilitatea: vremea abuzurilor sindicatului a dispărut.

Condamn inconștiența și tupeul sindicalistului PSD Vasile Petrariu, care a îndemnat de dimineață la oprirea metroului bucureștean, precum și iresponsabilitatea șefei lui de partid, Gabriela Firea, care îl girează în continuare și-l încurajează în acțiunile lui distructive.

Am discutat zilele astea cu mulți angajați STB, am aflat problemele și mă voi implica în rezolvarea lor.

Asta cere timp, continuarea dialogului și responsabilitate din partea noastră, a tuturor", scria ieri Nicușor Dan pe pagina sa de Facebook.

Citeste si: Greva angajaților STB continuă și astăzi! Traficul este în continuare blocat, cetățenii nu mai pot circula cu autobuzul

 

 

Taguri: