În 2021, Florin Cîțu a suspendat tichetele pentru creșe și grădinițe pe motiv că nu existau bani la bugetul de stat.
Citeste si: Se schimbă Legea pensiilor: Câți bani vor primi pensionarii cu mai puțin de 15 ani cotizație
Cine poate beneficia de tichete de creşă
Ajutorul pentru creşă sau grădiniţă, în valoare de 1.500
Într-un interviu acordat Hotnews.ro, ministrul Finanțelor a anunțat că emiterea tichetelor de 1.500 de lei pentru creșă sau grădiniță se va relua de la jumătatea anului 2022 și există intenția să fie extinsă și pentru plătitorii de impozit pe venit.
„Suntem în analiză. Încercăm să-i dăm drumul pe la jumătatea anului, cel târziu. Încercăm extinderea către mai mulți beneficiari. De fapt, asta ne-a blocat atunci. Scopul, până la urmă, este de a ajunge în zona de educație timpurie. Beneficiarul de educație timpurie este copilul. Trebuie să am cât mai mulți beneficiari”, a spus Adrian Câciu, într-un interviu la Hotnews.ro.
„Tichetele de creşă sunt bilete de valoare care se acordă, lunar, angajaţilor care nu beneficiază de concediul şi de indemnizaţia acordate pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv de până la 3 ani în cazul copilului cu handicap”, potrivit Legii nr. 165/2018, scrie avocatnet.ro.
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
Banii se pot folosi numai pentru achitarea taxelor la creşa unde este înscris copilul și se acordă, la cerere, unuia dintre părinți sau tutorelui căruia i-a fost încredinţat copilul spre creştere şi educare, pe baza livretului de familie. Așadar, tichetele pot fi folosite la creșe, private sau publice, inclusiv pentru plata bonelor autorizate.
„Suma individuală sub forma tichetelor de creşă se acordă, conform art. 18 alin. (1) din lege, pentru acoperirea parţială sau integrală a taxelor de creşă reprezentând contribuţia lunară a părinţilor/reprezentanţilor legali la suportarea cheltuielilor pentru copiii înscrişi în creşe sau alte unităţi de educaţie timpurie antepreşcolară publice, (…) sau, după
Pentru acrodarea tichetelor de creşă este nevoie ca angajatul să depună următoarele documente:
a) cerere pentru acordarea tichetului de creşă;
b) actul doveditor eliberat de creşa/entitatea asimilată acesteia la care este înscris copilul;
c) documente care să ateste calitatea de părinte, respectiv certificatul de naştere al copilului, în cazul părinţilor naturali, sau hotărârea judecătorească de încuviinţare a adopţiei, în cazul copilului adoptat;
d) documente care să ateste calitatea de tutore, respectiv hotărârea judecătorească de instituire a tutelei sau, după caz, dispoziţia autorităţii tutelare;
e) declaraţie pe propria răspundere că celălalt părinte sau, după caz, tutorele nu beneficiază de tichete de creşă, de concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap;
f) alte documente solicitate de angajator, după caz, potrivit regulamentului intern.
Suma maximă care poate fi acordată sub forma tichetelor de creşă nu poate depăşi 450 de lei pentru o lună, pentru fiecare copil aflat la creşă.