Valeriu Gheorghiță, şef al Centrului Medical de Intervenţie Epidemiologică la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar „Dr. Carol Davilla”, a fost scos din funcția de președinte al Comitetului de coordonare a campaniei de vaccinare anti- COVID-19 și înlocuit de Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății, care, până acum, a fost vicepreședinte al Comitetul de coordonare a vaccinării anti-COVID-19.
Valeriu Gheorghiță a fost înlocuit în funcția de președinte al Comitetului de coordonare a campaniei de vaccinare anti-COVID-19 cu Andrei Baciu
Andrei Baciu a absolvit Facultatea de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, are un master în medicină și și-a făcut rezidențiatul la Secția de Chirurgie Cardiacă a Spitalului Fundeni. Acesta fusese propus pentru postul de ministru al Sănătății de către Dacian Cioloș în noiembrie 2015 dar, după ce au apărut pe rețelele sociale mai multe fotografii cu Andrei Baciu în lenjerie intimă, în postura de fotomodel, politicianul, care era premier la acea vreme, a hotărât să facă o altă nominalizare.
Citeste si: Efectele ridicării stării de alertă în România. Ce se va întâmpla dacă autoritățile vor lua această decizie
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
Cât despre campania de vaccinare, la începutul lunii februarie, Valeriu Gheorghiță a declarat că este un real succes campania de vaccinare anti-COVID-19 în România, asta dacă rezultatul ei nu este pus în valanță cu cel din țările vest-europene, precum Portugalia sau Danemarca.
„Dacă ne raportăm la rata de vaccinare din România comparată cu ceea ce se întâmplă ca program de vaccinare în România, ceea ce s-a întâmplat cu campania de vaccinare anti-HPV în 2009, în care doar 2% din cei eligibili s-au vaccinat, și cu alte programe naționale de vaccinare, pot să vă spun că în momentul de față să avem peste 50% din populația adultă vaccinată este un real succes pentru România, dar vorbim de compararea cu noi, și nu cu alte țări.
Noi am demarat o campanie vaccinare pe un fond de reticență și de ezitare la vaccinare în general, era un trend cumva din păcate setat în ultimii 10 ani de creștere a ezitării la vaccinare atât în rândul populației pediatrice, cât și