Ion Iliescu a petrecut, ca în fiecare an, ziua de naștere cu soția sa, Nina.
În ultima vreme, din pricina pandemiei de coronavirus, cei doi au fost rar văzuți în public. Ion Iliescu s-a retras din politică în ultimii ani din pricina unor probleme de sănătate, dar o lungă perioadă a fost activ în spectrul politic, fiind președinte de onoare al PSD.
Partidul Social Democrat (PSD) s-a format din Partidul Democrației Sociale din România (PSDR) și din alte formațiuni politice de stânga în 1992, preluând numele partidului istoric de stânga, condus în perioada interbelică
Ion Iliescu a împlinit 92 de ani pe 3 martie 2022
Ion Iliescu și-a început cariera în politică în Partidul Comunist Român (PCR).
Ion Iliescu a absolvit Liceul Spiru Haret din București în anul 1949, după care a studiat mecanica fluidelor la Institutul Politehnic București, iar apoi la Institutul Energetic al Universității din Moscova.
Datorită studiilor la Moscova o informație falsă a circulat o perioadă lungă în România, și anume că ar fi studiat alături de Gorbaciov, lucru negat atât de către Iliescu, cât și de liderul sovietic.
Pe plan personal Ion Iliescu este căsătorit cu Nina Iliescu de mai bine de 70 de ani.
Citeste si: Importanța Revoluției din decembrie 1989: Ce au câștigat românii după căderea regimului Ceaușescu
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
Cum și-a petrecut ziua de naștere fostul președinte al României
La împlinirea vârstei de 92 de ani, mai multe personalități, inclusiv din spectrul politic, i-au urat "La mulți ani!" lui Ion Iliescu.
Ion Iliescu a condus România ca președinte în trei rânduri. Mai întâi între 22 decembrie 1989 și 1992, din partea Frontului Salvării Naționale, apoi între anii 1992-1996 și, ulterior, între 2000 și 2004. În 2000, la ultimele alegeri prezidențiale la care a participat, l-a învins pe Corneliu Vadim Tudor (PRM).
Între 1996-2000 și 2004-2008 a fost senator din partea PSD. Până la retragerea din politică a fost președinte de onoare al PSD.
În ultimii ani Ion Iliescu a fost vizat de o acțiune judiciară, fiind inculpat în Dosarul Revoluției, alături de Gelu Voican Voiculescu și de alți membri marcanți ai vieții politice de după Revoluție.
Ion Iliescu și Gelu Voican Voiculescu au fost acuzați de crime împotriva umanității, dar anul trecut Dosarul Revoluției a fost retrimis definitiv la Parchetul General pentru refacerea cercetărilor.
„Inculpaţii Ion Iliescu şi Gelu Voican Voiculescu ar fi dezinformat în mod direct prin apariţiile televizate şi emiterea de comunicate de presă (contribuind astfel la instaurarea unei psihoze generalizate a terorismului), ar fi participat la dezinformarea şi diversiunea exercitate pentru executarea cuplului Ceauşescu şi ar fi acceptat şi asumat politic acte diversioniste comise de unele cadre cu funcţii de conducere din M.Ap.N., fără a interveni pentru stoparea lor”, susțineau procurorii în rechizitoriu.