Războiul Rusia-Ucraina: Ce spune un ofițer american, fost consilier la Apărare: "Jocul e aproape gata, toate trupele ucrainene au fost înconjurate"

Autor: Andrei Ionescu
Actualizat: 02 dec 2022, 09:50

Zelenski și Putin

Un fost consilier în Ministerul Apărării din SUA, colonelul Douglas Macgregor, susține că războiul din Ucraina se apropie de final.

Colonelul Douglas Macgregor a afirmat, la Fox News, că trupele ucrainene au fost izolate și înconjurate de către Rusia și că războiul s-ar apropia de sfârșit.

„Putin face ceea ce ne-a avertizat că va face, de cel puțin 15 ani, adică faptul că nu va tolera rachete și forțe militare americane la granițele sale.  Așa cum noi n-am tolera rachete rusești în Cuba. 

Și noi l-am ignorat și în final, a acționat. Nu avea de gând să permită Ucrainei, sub nicio formă, să intre în NATO. Ceea ce se întâmplă acum e că bătălia din Estul Ucrainei este aproape gata, toate trupele ucrainene au fost înconjurate și izolate. E vorba despre 20-30.000 de soldați și dacă nu se predau în următoarele 24 de ore, suspectez că vor fi anihilați”, a declarat colonelul Douglas Macgregor, pentru Fox News.

Macgregor susține că Statele Unite au acceptat deja neutralitatea Ucrainei și că estul Ucrainei ar urma să fie sub control rusesc.

„De aceea Zelenski se întâlnește cu reprezentanții lui Putin. Partida e jucată și trebuie să negocieze cea mai bună înțelegere pe care o poate obține. Președintele SUA i-a spus că dacă optează pentru neutralitatea Ucrainei, noi îl vom sprijini.

Cred că Putin va accepta asta pentru vestul Ucrainei, adică Ucraina de dincolo de Nipru.

Dar înapoi, în Est, nu știu dacă va forma o nouă republică, o va anexa la Rusia… Nu știu. Dar știu că teritoriul de la Vest de la Nipru nu este al său. Dar va fi fericit cu această situație, dacă acel teritoriu își va declara neutralitatea”, a mai susținut fostul consilier în Ministerul Apărării din SUA.

Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Citeste si: LIVE UPDATE A șaptea zi de război. Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene, vine la București 

Macgregor susține că Putin nu vrea o confruntare cu NATO

Macgregor e de părere că liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, nu vrea o confruntare cu NATO fiindcă știe că Alianța nord-atlantică este mai puternică decât Rusia din punct de vedere militar.

„Nu are niciun interes să treacă dincolo de Nipru. Va dori neutralitatea acelui stat pe model finlandez sau austriac. El deja atingele granițele NATO, în Estonia și Letonia. Nu are niciun interes să intre în război cu noi (NATO), pentru că are o armată prea mică pentru acest scop. Și știe asta foarte bine.

Cred că trebuie să stăm deoparte (n.r. – de conflict), poporul american crede că trebuie să nu ne băgăm, europenii cred că nu ar trebui să ne băgăm și ar trebui să ne oprim din a trimite arme, pentru a-i

încuraja pe ucraineni să moară într-o acțiune fără speranțe.

Încurajăm ucrainenii să moară într-o bătălie în care nu au nicio șansă. O să creăm un dezastru umanitar de proporții dacă nu se opresc ostilitățile acolo”, a declarat Macgregor, citat de R3media.ro.

Citeste si: Mai multe bănci rusești vor fi excluse din sistemul SWIFT pe fondul războiului pornit de Putin în Ucraina: „Este un semnal foarte clar pentru Putin”

 


Robi pare că își dorește o relație cu Teodora, însă aceasta nu este atât de hotărâtă, iar sfaturile celor apropiați au făcut-o să păstreze distanța față de concurentul de la „Casa iubirii”.