Prețul petrolului Brent ajunsese marți la o tranzacționare de peste 115 dolari/barilul, în condițiile în care fusese tranzacționat și cu 119 dolari/barilul.
Luni se înregistrase o creștere de 7% a petrolului, iar marți acesta continua să crească.
Creșterea prețului petrolului vine după ce au început discuțiile în UE legate de un posibil embargo aplicat petrolului rusesc, ca reacție la invazia rusă în Ucraina.
Vicepremierul Rusiei avertizează că preţul petrolului ar putea ajunge la 300 de dolari barilul dacă Europa va aplica embargo asupra petrolului rusesc
Vicepremierul rus, care îndeplinește și funcția de ministru al Energiei în Rusia, Aleksandr Novak, a transmis că prețul petrolului ar putea ajunge la 300 de dolari/baril dacă Europa va lua decizia să introducă embargoul asupra petrolului importat din Rusia.
„Este imposibil în prezent pentru Europa să refuze petrolul şi gazele din Rusia”, a susținut Novak.
Rusia a avertizat că un embargo aplicat petrolului ar putea determina închiderea conductelor care transportă gaze în Europa.
Fostul premier și președinte al Rusiei, Dmitri Medvedev, avertizase după sancțiunile decise în UE că Europa ar putea ajunge să plătească 2.000 de euro pe mia de metri cubi de gaze. Deși la prima vedere a fost o amenințare, prețul la mia de metri cubi de gaze a și sărit, la începutul acestei luni, mult peste valoarea anunțată de Medvedev, ajungând aproape de 3.000
de euro pe mia de metri cubi.Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
“Cancelarul german Olaf Scholz a dat instrucțiuni să se oprească certificarea gazoductului Nord Stream 2. Bine. Bun venit într-o lume nouă în care europenii vor plăti în curând 2.000 de euro pentru o mie de metri cubi de gaz”, declara Medvedev, apropiat al lui Putin, care în prezent ocupă funcția de vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, după ce a fost în trecut premier și președinte al Rusiei.
Citeste si: Prețul benzinei a scăzut din nou! La cât a ajuns după ce românii au luat cu asalt benzinăriile
Europa, într-o situație ingrată din pricina războiului Rusia-Ucraina
Europa se confruntă cu o situație ingrată în urma declanșării invaziei ruse în Ucraina. Pe de o parte își dorește să impună și chiar impune sancțiuni Rusiei, pe de altă parte se confruntă cu o dependență de petrolul rusesc și de gazele importate din Rusia.
Dacă România are nevoie să acopere doar 20% din necesarul de gaze prin importuri rusești, în alte țări situația este mult mai serioasă.
Germania este dependentă de gazele și petrolul din Rusia, importând 55% din necesarul de gaze de acolo și 42% din necesarul de petrol.Germania s-a opus deja introducerii embargoului asupra gazelor și petrolului care vin din Rusia.
"Trebuie să fim capabili să menţinem (n.r.: sancţiunile) în timp", a declarat ministrul de externe german, Annalena Baerbock, la postul ARD. "Nu foloseşte la nimic dacă în trei săptămâni descoperim că mai avem doar pentru câteva zile de energie electrică în Germania şi, prin urmare, trebuie să anulăm aceste sancţiuni", a subliniat politiciana germană.