Rusia va ieşi mult mai slabă și mai izolată din războiul cu Ucraina, spune un înalt oficial al Pentagonului. Azi, președintele SUA, Joe Biden, este așteptat să vină în Polonia, țara în care milioane de refugiați au fugit de războiul din Ucraina.
Mesajul transmis de Volodimir Zelenski către liderii G7: „Ați aplicat sancțiuni, dar era puțin cam târziu”
Într-o adresare directă către liderii G7, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a încurajat statele membre să ia măsuri mai drastice, inclusiv un „embargo total” împotriva comerțului cu Rusia și garantarea de securitate pentru Ucraina. Liderul ucrainean a mulțumit Europei pentru ajutor, dar le-a reproșat liderilor că au acționat prea târziu, nereușind să-l oprească pe Vladimir Putin din a porni invazia în Ucraina.
„Vreau să vă mulțumesc că sunteți uniți, uniți în jurul nostru.
Ați blocat Nord Stream 2. Vă suntem recunoscători, și pe bună dreptate. Dar și asta a venit puțin cam târziu. Pentru că dacă ar fi fost la timp, Rusia nu ar fi creat o criză a gazelor. Măcar era o șansă.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
Iar acum, și voi și noi pregătim aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană. În sfârșit. Aici vă cer: nu întârziați! Vă rog! Pentru că în această lună ați comparat aceste lumi și vedeți totul. Ați văzut cine și ce merită. Și ați văzut că Ucraina ar trebui să fie în UE în viitorul apropiat.
Ungaria... vreau să mă opresc aici și să fiu sincer odată pentru totdeauna.
Adulți și copii. Bunicii. Mii. Aceste mii de oameni nu mai sunt. Nu este timp să eziți. Este momentul să te hotărăști deja. Noi credem în tine. Avem nevoie de sprijinul tău. Credem în poporul tău. Credem în Uniunea Europeană. Și credem că și Germania va fi alături de noi în momentul crucial”, a transmis Volodimir Zelenski.
„Cred cu un grad ridicat de certitudine că Rusia va ieşi din Ucraina mai slăbită decât a intrat în conflict. Mai slăbită din punct de vedere militar, mai slăbită din punct de vedere economic, mai slăbită din punct de vedere politic şi geopolitic şi mai izolată”, a precizat subsecretarul pentru politica de apărare Colin Kahl.
Colin Kahl a mai declarat că Rusia se apropie de epuizarea muniției ghidată de precizie și, cel mai probabil, se va baza pe bombe nedirijate și pe artilerie.